Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la domnul deputat Vasile Nagy (Grupul parlamentar AUR)
Comuna Vladimirescu

În declaraţia politică de miercuri, 15 februarie, domnul deputat Vasile Nagy a prezentat situaţia comunei Vladimirescu din judeţul Arad, evidenţiind principalele sectoare economice pe care comuna se poate dezvolta continuu şi eficient.

Comuna Vladimirescu este situată în partea de Sud-Est a Câmpiei Aradului, la o distanţă de 7 km faţă de municipiul Arad, iar prima atestare documentară a localităţii datează din anul 1752. Conform recensământului efectuat în 2011, populaţia comunei Vladimirescu se ridică la 10.710 locuitori.
Economia comunei este puternic influenţată de evoluţia economică a municipiului Arad. Datorită apropierii comunei de municipiul Arad în ultimii ani s-a înregistrat o creştere importantă a sectoarelor economice terţiar şi secundar, fiind cea mai dezvoltată unitate administrativ-teritorială din judeţul Arad, după numărul de agenţi economici prezenţi în localitate.
Industria chimică, industria alimentară, industria uşoară, comerţul şi transporturile deţin ponderi importante în spectrul economic al comunei.
Agricultura reprezintă un sector important al economiei, potenţialul agricol fiind dat de extinderea mare a câmpiei în jumătatea vestică a judeţului, dar şi de condiţiile pedo-climatice favorabile dezvoltării agriculturii.
Moştenirea industrială are o pondere nesemnificativă, mai ales după dezafectarea Combinatului Chimic, însă în acelaşi timp, numeroase firme de logistică, depozitare şi alte tipuri de servicii au preluat spaţii industriale, diversificând paleta de activităţi.
În prezent, nu se poate vorbi despre o activitate turistică definită în zona comunei Vladimirescu, având în vedere amplasarea în zonă de câmpie. Singurul tip de turism cu potenţial de afirmare în zonă, deşi cu potenţial scăzut de creştere, este agroturismul care să valorifice patrimoniul rural al localităţii, material şi imaterial.
Comuna Vladimirescu este atractivă atât prin prezenţa văii Mureşului şi prin serviciile oferite de unităţile de profil de pe raza comunei, cât şi prin existenţa vestigiilor arheologice, iar cele mai importante elemente de atracţie turistic sunt Biserica Ortodoxă din satul Vladimirescu, Biserica Romano-Catolică din satul Horia şi Pădurea Vladimirescu.
Pe teritoriul comunei, în partea de sud se întinde Pădurea Vladimirescu, care este un important punct de atracţie atât pentru locuitorii comunei, cât şi pentru arădeni, având în vedere distanţa mică faţă de Arad şi prezenţa râului Mureş limitrof pădurii.
Pentru ca Vladimirescu să devină o comună prosperă, modernă şi curată este nevoie de proiecte de dezvoltare pentru conservarea şi managementul resurselor naturale, pentru producerea de energie verde şi de dezvoltarea socio–economică.
Vasile Nagy susţine că administraţia comunei trebuie să creeze facilităţi în primul rând cetăţenilor, pentru a avea un trai cât mai confortabil şi apoi condiţii pentru atragerea investitorilor şi să pună accentul pe infrastructura comunei care este primul pas în dezvoltarea unei comunităţi.
Prin atragerea de investiţii pentru dezvoltarea şi consolidarea sectorului productiv, pentru stimularea colaborării dintre mediul de afaceri şi administraţia locală şi pentru acoperirea sectoarelor absente sau deficitare în mediul de afaceri local, comuna se va dezvolta, principalii beneficiari fiind cetăţenii comunei, a concluzionat deputatul Vasile Nagy.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 5:51