|
primită de la doamna deputat Anamaria Gavrilă (neafiliat)
Bâstroe – linia roşie pentru România
Guvernul de la Kiev se laudă că a reuşit să facă lucrări la canalul Bâstroe, astfel încât, să poată naviga cu vase de mari dimensiuni. Acest lucru a fost interzis de către UE şi organizaţiile internaţionale de peste 20 de ani.
Ucrainenii se folosesc de narativa unei frici că lasă ruşii să vină peste noi pentru a forţa ţările din UE să îi lase să facă ce vor, de luni de zile. Nimic nu le stă în cale, nici chiar distrugerea Deltei - un ecosistem aflat în patrimoniul UNESCO.
Ucrainenii spun că au făcut aceste lucrări cu acordul UE, al României şi al Comisiei Dunării. Ceea ce contravine declaraţiilor oficialilor români. Și vrem să credem că ai noştri toţi, şi PNL şi PSD, şi UDMR, au ştiut exact ce se întâmplă. Altfel, cei din Guvern ne spun că o ţară precum România, cu servicii de informaţii şi cu baze NATO pe teritoriul naţional, habar nu are ce face o ţară vecină, aflată în conflict armat. Ceea ce pune sub semnul întrebării întreaga conducere a ţării.
Această atitudine de sfidare faţă de un stat vecin este modul de acţiune al Ucrainei. De 15 ani, Republica Moldova se luptă pentru a supravieţui. Republica Moldova depinde în proporţie de 80% de sursa de apă potabilă din Nistru. Ucraina, aflată în amonte, a captat fluviul Nistru pentru a construi cel mai mare complex hidroenergetic din Ucraina şi al şaselea din lume.
Studiile arată că lucrările hidrotehnice ale ucrainenilor de pe Nistru vor transforma Moldova într-o ţară calamitată.
”În Moldova s-ar crea o catastrofă umanitară cu sute de mii de refugiaţi, fără ca pe teritoriul ţării să cadă o singură bombă!”
Chiar crede Ucraina că poate deveni un stat puternic provocând tot timpul neplăceri vecinilor? Valorile Uniunii Europene ar trebui să ne înveţe că fiecare ţară trebuie să îşi cunoască limitele şi nu să le încalce pe cele ale vecinilor.
Distrugerea Deltei Dunării şi transformarea Canalului Bâstroe în canal navigabil este o linie roşie pentru România. Iar dacă guvernanţii noştri nu sunt în stare să o spună, o spunem noi - românii. Dacă guvernanţii noştri sunt trecători, poporul român nu pleacă niciunde.
Guvernul României trebuie să se pună la masa de dialog cu Ucraina de urgenţă. Avem mai multe probleme de discutat cu vecinii noştri, precum drepturile minorităţii şi a bisericilor ortodoxe româneşti din Ucraina, problema canalului Bâstroe şi chiar problema fluviului Nistru pentru frăţii noştri basarabeni.
|