Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la doamna deputat Maria Stoian (Grupul parlamentar al PNL)
Șanse sporite pentru adopţia copiilor, prin majorarea de la un an la doi ani a concediului de acomodare

Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a votat cu mare majoritate de voturi Proiectul de Lege pentru modificarea art.50 alin.(1) din Legea nr. 273/2004 privind procedura adopţiei, act normativ care va încuraja exponenţial românii care doresc să adopte copii.


Conform prevederilor acestei propuneri legislative, iniţiate de parlamentarii PNL, concediul de acomodare al noilor părinţi cu copilul adoptat se majorează de la un an la maximum doi ani. Această perioadă va include şi timpul petrecut pentru încredinţarea copilului în vederea adopţiei, precum şi o indemnizaţie lunară. Această prevedere va fi aplicată adoptatorului, sau opţional, unuia dintre soţii familiei adoptatoare.

Consider că, după promulgarea de către preşedinte, această lege va simplifica esenţial procedurile de adopţie din România, deoarece va conduce la creşterea numărului familiilor care doresc să adopte.
Până acum, viitorii părinţi adoptatori aşteptau o perioadă destul de lungă pentru a se finaliza întreaga procedură de adopţie, ceea ce reprezenta mult timp petrecut în astfel de situaţii, precum şi, implicit, cheltuieli suplimentare. Pentru tot efortul lor, persoanele respective primeau, la cerere, concediu de acomodare plătit, cu durata maximă de un an. Această perioadă nu era însă suficientă, potrivit iniţiatorilor propunerii legislative, deoarece traumele incomensurabile ale copiilor adoptaţi, mai ales a celor proveniţi în urma decesului părinţilor sau a abandonului, impuneau o perioadă de acomodare mult mai mare decât un an cu noua familie.
Marea majoritate a copiilor adoptaţi în România au nevoie de un proces de adaptare complex şi dificil, care presupune, de cele mai multe ori, recuperare psiho-emoţională, medicală, comportamentală, prin integrarea în diferite programe de specialitate. Majorarea la doi ani a acestei perioade de acomodare a familiei cu copilul adoptat va fi în măsură să rezolve întrucâtva dramele suferite de aceşti copii şi, de asemenea, îi va ajuta pe părinţi să-i integreze mult mai optim în noile cămine. Este evident că ambele părţi, atât copilul, cât şi părinţii, au nevoie de timp pentru a se cunoaşte, a se obişnui împreună, a dobândi încredere, ataşament şi echilibru emoţional şi sufletesc.
Sper din suflet că noua lege îi va determina pe românii care îşi doresc copii să adopte, unul sau mai mulţi, mai ales că ea vine în sprijinul acestora, în sensul creării mult doritei armonii între copii adoptaţi şi noua lor familie.
Am votat cu toată încrederea acest proiect de lege, cu speranţa că va avea rezultatele preconizate, respectiv creşterea numărului copiilor adoptaţi, dar şi datorită faptului că repune în drepturi principiul egalităţii dintre beneficiile primite de copiii asumaţi şi însuşiţi de familie şi cei adoptaţi.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 5:17