|
primită de la doamna deputat Anamaria Gavrilă (neafiliat)
Preşedintele trădător al României trebuie suspendat!
România se află într-un pericol permanent, sub conducerea preşedintelui Klaus Iohannis. Acest preşedinte are o agendă proprie pe care o duce la îndeplinire „pas cu pas”.
O agendă de unde lipsesc interesele şi nevoile românilor. Iohannis este fidel altor interese, pe care le-am putea intui, văzându-l cum acţionează.
Ne-am obişnuit cu un preşedinte care merge la reuniuni internaţionale, semnează diverse acorduri, face angajamente, dar nu ne comunică nimic. Preşedintele nostru vorbeşte puţin, rar sau deloc. În cele două mandate la Cotroceni, nu a oferit decât interviuri aranjate. Refuză să răspundă la întrebări, la problemele importante ale românilor. Are o activitate paralelă cu cea care ţine de interesul statului român.
Sunt câteva întâmplări foarte grave, care s-au petrecut în ultimii ani sub conducerea sa şi care ar trebui să ne dea de gândit. Iohannis nu a explicat nimic despre Legea stării de criză, pe care a încercat să o treacă prin Parlament anul trecut, în luna martie. Eram abia ieşiţi din închisoarea „covid”, iar preşedintele ne aştepta cu o altă „surpriză”. O lege care ne transforma într-o ţară de mercenari. A fost nevoit să retragă acel proiect de lege, datorită reacţiilor pe care le-au avut cetăţenii.
Iohannis refuză să clarifice situaţia de la Canalul Bâstroe. Mai grav de atât, a încercat să ne pună pumnul în gură celor care punem întrebări pe acest subiect sau refuzăm să acceptăm trădările şi aranjamentele pe care le face pe ascuns.
La ultima vizită a preşedintei Maia Sandu, Iohannis a ţinut să sublinieze că se va implica personal în a oferi orice formă de ajutor Moldovei. Afirmaţia venea în contextul în care, de la Kiev, exista o cerere ca trupele ucrainene să intre pe teritoriul Moldovei, în Transnistria. Ceea ce înseamnă că Iohannis este pregătit să ne implice într-un război fratricid! Un scenariu care ar trebui să ne alarmeze şi să ne îngrijoreze!
Acest preşedinte a girat dictatura sanitară pe care a instaurat-o şi a întreţinut-o în România doi ani. În SUA, Marea Britanie, Italia şi alte state occidentale s-au deschis anchete cu privire la acea perioadă şi la măsurile care s-au impus. Sunt în desfăşurare anchete pe tema vaccinurilor, a modului în care au fost achiziţionate, dar şi a efectelor adverse pe care le au persoanele cărora le-au fost administrate. La noi se tace. Iohannis speră că ne va arunca într-un alt dezastru, pentru a uita de teroarea „covid”.
Zilele acestea se află în Japonia, pentru a încheia un acord militar cu statul nipon, conform declaraţiei preşedintelui Camerei Consilierilor a Japoniei, Hidehisa Otsuji. Nu ştim cine l-a mandatat şi la ce ne-ar folosi un acord suplimentar cu Japonia, din moment ce există astfel de parteneriate în cadrul NATO şi UE. Poate că domnul Iohannis vrea să revigoreze o anumită axă. Cine poate şti ce intenţii are?
Iohannis se comportă de parcă ar dori să-l dubleze pe preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelensky. Peste tot pe unde merge, cu orice ocazie, vorbeşte doar despre Ucraina. Înţelegem preocupările domniei sale pentru tragedia din ţara vecină. Dar unde este România?!
Klaus Iohannis a confiscat România şi o foloseşte în interes personal şi în interesul prietenilor săi. Preşedintele războinic şi aghiotanţii săi ar trebui să ne explice cu lux de amănunte ce implicaţii are acordul militar pe care l-au semnat cu Ucraina, în 2020. Ar trebui să ne spună care alte state membre ale NATO au astfel de acorduri? Din informaţiile pe care le deţin, suntem singura ţară NATO care are un asemenea angajament.
|