|
primit de la preşedintele Comisiei pentru afaceri europene, domnul deputat Ștefan Muşoiu (Grupul parlamentar al PSD)
În calitate de preşedinte al Comisiei pentru afaceri europene, am considerat utile toate căile de dialog interinstituţional între Executiv şi Parlament, mai ales pe tema angajamentelor strategice ale României, în acest caz a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), astfel încât România să îşi poată îndeplini la termen obligaţiile asumate prin PNRR
La invitaţia Comisiei pentru afaceri europene (CAE) a Camerei Deputaţilor, domnul Marcel Boloş, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, a participat marţi, 14 martie 2023, la lucrările CAE. Discuţiile au vizat cea de-a doua cerere de finanţare, precum şi stadiul îndeplinirii jaloanelor şi ţintelor pentru cea de-a treia cerere de plată, aflată la acest moment în proces de negociere şi finalizare.
În cadrul şedinţei, preşedintele CAE, domnul Ștefan Muşoiu, a cerut clarificări despre proiectul de ordonanţă de urgenţă privind măsurile de simplificare şi digitalizare în domeniul fondurilor externe nerambursabile pentru perioada 2021-2027, pentru Politica de Coeziune, atrăgând atenţia că unele măsuri noi propuse în proiectul legislativ ar putea crea o povară administrativă pentru beneficiarii şi autorităţile de management, după cum au semnalat şi alte asociaţii de profil, printre care şi ROREG. Ministrul Marcel Boloş a subliniat că, în perspectiva implementării PNRR, activitatea autorităţilor pentru managementul fondurilor se va desfăşura după noile exigenţe derivate din PNRR, anume prin monitorizarea atentă a riscurilor de plată.
Membrii CAE au solicitat răspunsuri la aspectele considerate problematice în marja calendarului de implementare al PNRR, respectiv: decarbonizarea, protecţia avertizorilor de integritate, eficienţa energetică, sustenabilitatea pensiilor, guvernanţa corporativă a întreprinderilor de stat, legislaţia privind dialogul social. În continuarea discuţiilor, ministrul investiţiilor şi proiectelor europene, Marcel Boloş, a răspuns interpelărilor membrilor CAE şi a reiterat faptul că România acţionează conform angajamentelor strategice, în calendarul fixat de Comisia Europeană, dar mai ales conform exigenţelor impuse în procesul de evaluare şi aprobare a cererilor de finanţare.
În încheiere, domnul preşedinte Ștefan Muşoiu şi-a exprimat convingerea că dialogul constructiv dintre ministrul Marcel Boloş şi membrii CAE, indiferent de orientarea lor politică, a arătat interesul comun al acestora pe tema rezilienţei şi consolidării capacităţii administrative a statului român în toate domeniile sale de activitate.
|