|
primit de la doamna deputat Maria Stoian (Grupul parlamentar al PNL)
Dinamizarea politicii comerciale a României, o şansă pentru dezvoltarea şi modernizarea IMM-urilor
România are nevoie de o politică comercială dinamică, adaptată noilor cerinţe geopolitice internaţionale, precum şi avalanşei de provocări apărute în ultima perioadă în majoritatea domeniilor strategice.
Stimularea sectorului comercial poate contribui esenţial la consolidarea competitivităţii ţării noastre, prin deschiderea de noi pieţe strategice, asigurarea accesului la resursele esenţiale, reducerea dependenţelor din anumite sectoare şi asigurarea condiţiilor optime de concurenţă echitabilă la nivel internaţional.
Pandemia de Covid-19, războiul declanşat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei, criza energetică mondială şi creşterea alarmantă a inflaţiei reprezintă provocări importante la adresa mediului de afaceri, atât din Uniunea Europeană, cât şi din România. În consecinţă, este evident că strategia noastră trebuie armonizată acestor provocări dinamice.
Aceste subiecte de actualitate au fost abordate în cadrul reuniunii informale a Consiliului Afaceri Externe în format Comerţ, organizată de Preşedinţia suedeză a Consiliului Uniunii Europene. Discuţiile s-au axat pe contribuţia relaţiilor comerciale ale Uniunii Europene la competitivitatea economiei UE, precum şi pe relaţiile comerciale dintre Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii.
România susţine extinderea şi diversificarea reţelei de acorduri comerciale şi de investiţii a Uniunii Europene şi dezvoltarea unei agende de cooperare pozitive în relaţia cu SUA, în actualul context geopolitic şi geo-economic, prin intermediul Consiliului pentru Comerţ şi Tehnologie UE-SUA şi al altor organisme, precum Iniţiativa Transatlantică privind Comerţul Durabil şi Aranjamentul Global privind Oţelul şi Aluminiul Sustenabil.
Apreciez că evoluţia ascendentă a instrumentelor politicii comerciale autohtone, bazate pe dezvoltare şi modernizare, vor contribui în mod concret la protejarea pieţei unice şi la înlesnirea şi creşterea capacităţii de export a României.
Consider, în concluzie, că avem nevoie de dezvoltarea cadrului legislativ în vederea facilitării comerţului digital în România, pentru a încuraja astfel companiile să profite, mai aprofundat, de beneficiile aferente comerţului electronic.
|