|
primit de la domnul deputat Dragoş Cătălin Teniţă (neafiliat)
Stop suprataxarea antreprenorilor, respinsă la Senat,
prima Cameră sesizată.
Deputatul Cătălin Teniţă solicită
eliminarea suprataxării impuse de Guvern prin OG16/2022
asupra unei largi categorii de IMM-uri, mici antreprenori, PFA, persoane plătite cu drepturi de autor, angajaţi în mediul privat, angajaţi part-time, chiriaşi etc.
Proiectul de lege menit să elimine suprataxarea impusă de Guvern prin OG 16/2022, ordonanţă cu impact dramatic asupra microîntreprinderilor, angajaţilor part-time, PFA, persoanelor plătite cu drepturi de autor, dar şi chiriaşilor, depus de deputatul Cătălin Teniţă în ianuarie 2023, a fost respins la Senat.
Raportul de respingere a proiectului emis de comisiile de fond, Comisia de buget, finanţe, activitate bancară, piaţă de capital şi Comisia pentru antreprenoriat şi turism, a fost votat în plenul Senatului luni, 3 aprilie, cu 63 voturi pentru, 33 contra, 5 abţineri.
Proiectul de lege a fost depus de deputatul Cătălin Teniţă pentru a corecta ordonanţa prin care Guvernul a decis, în iulie 2022, impozitarea substanţială a veniturilor acestor categorii, cele mai importante modificări ajungând până la creşteri de 60%.
„Dezamăgire. Ăsta este cuvântul. Hai să îi jupuim fix pe cei care încearcă să muncească în România. Pe cei care îşi riscă siguranţa încercând să devină micro-antreprenori, să creeze ceva, să producă ceva.
După ce că păstrează imoralele pensii speciale riscând pierderi uriaşe în PNRR, după ce că bagă din nou beţe în gard cu prag de sute de mii de euro la abuzul în serviciu, după ce că toate lucrurile astea ni se aruncă şi ostentativ în faţă, continuă să vă tragă preşul de sub picioare tot vouă, antreprenorilor cinstiţi, care plătiţi pentru ca ei să astupe toate spărturile din barca guvernării PSD-PNL”, arată Cătălin Teniţă într-o declaraţie publică.
„Parlamentarii aceştia au decis ieri, la Senat, să menţină la cel mai înalt nivel posibil taxele şi impozitele pe munca voastră şi a angajaţilor voştri, într-o situaţie economică deja critică.
Povara pe care au pus-o prin OG 16/2022 va deveni tot mai acută. Și voi veţi plăti, că n-aveţi încotro. Sau veţi închide prăvălia.
Și pentru că ei vor avea de astupat în continuare găurile provocate de pensii speciale şi tot felul de acte de corupţie nepedepsite, probabil vor mai mări nişte taxe. Și tot aşa. Îi lăsăm aşa? Sau ne mobilizăm şi îi obligăm să muncească şi pentru poporul muncitor?”, adaugă deputatul Cătălin Teniţă.
Cele mai semnificative măsuri impuse de Guvernul PSD-PNL au fost:
8% impozit pe dividende de la 5%, creştere de 60%.
Schimbarea bazei anuale de calcul a contribuţiei CASS, prin adăugarea a două noi praguri de impunere şi introducerea unei noi cote de impozitare la echivalentul a 24 de salarii minime pe lună, adică o creştere cu peste 4000 de lei anual pentru PFA-uri, titulari de contracte pe drepturi de autor şi persoane care închiriază apartamente/imobile, cu impact asupra chiriaşilor, dacă veniturile realizate sunt cel puţin egale cu 24 de salarii minime brute pe ţară.
Limitarea încadrării ca microîntreprindere a companiilor fără angajaţi, cu creşterea de până la şapte ori a sumelor datorate ca impozit.
Înjumătăţirea plafonului pentru încadrarea ca microîntreprindere într-un mod extrem de imprevizibil, într-o perioadă foarte scurtă, rezultând impredictibilitate fiscală majoră.
10% impozit pe contractele de închiriere, de la 6%.
Efecte dezastruoase pe termen scurt şi mediu
Sub pretextul asigurării unor venituri mai mari la buget, măsurile din OG nr.16/2022 limitează resursele financiare ale IMM-urilor şi ale altor agenţi economici mici - cum ar fi persoane fizice autorizate (PFA), antreprenori în industrii creative şi nu numai, salariaţii acestor IMM-uri, dar şi proprietari care declară în mod corect contractele de închiriere la fisc şi chiriaşii lor -, cu efecte potenţial dezastruoase pe termen scurt şi mediu: contracţia activităţilor economice, creşterea numărului de persoane trimise în şomaj, majorarea directă şi indirectă a preţurilor practicate şamd.
„Împovărarea excesivă a jucătorilor economici care caută să genereze prosperitate prin muncă şi prin folosirea inteligentă a resurselor, fără un calcul minim al impactului, deja afectează economia generală şi va creşte tensiunile sociale. Dispar microîntreprinderi, dispar contracte de muncă part-time, afectând cei mai vulnerabili angajaţi. (...) România are nevoie, de fapt, de o mai bună colectare, de o reaşezare corectă a sarcinii fiscale, de relaxare a poverii puse pe cei care stau la baza dezvoltării economiei, un lucru esenţial în perioade de recesiune”, arată deputatul.
„Prin prezentul proiect de lege răspundem zecilor de antreprenori şi persoane fizice care ne-au contactat în ultimul timp pentru a-şi manifesta nemulţumirea şi angoasa faţă de poverile fiscale suplimentare care li se impun prin OG nr.16/2022, aplicabile de la 1 ianuarie 2023. Riscul de deraiere a multor întreprinderi mici şi mijlocii este real. Vă rugăm, aşadar, să lucrăm împreună pentru a salva IMM-urile României, coloana vertebrală a economiei noastre. Ele pun pâinea pe masă pentru milioane de cetăţeni şi îi ţin în ţară, ele ne susţin pe noi, cei plătiţi din bugetul naţional. Ele trebuie protejate, încurajate, susţinute să se dezvolte”, spunea deputatul la momentul depunerii proiectului de lege, pe 3 ianuarie.
Toate aceste măsuri vor frâna grav creşterea economică a României şi dezvoltarea întreprinderilor private. În acelaşi timp, dacă devin prea oneroase, măsurile pot încuraja evaziunea fiscală, stimulând companiile să identifice modalităţi de a evita plata impozitelor. Totodată, ele pot duce la o creştere a inflaţiei prin diminuarea puterii de cumpărare a consumatorilor.
Propunerile de modificare, pe scurt
1. Revenirea la cota de impozitare de 5% (de la 8%) a dividendelor plătite către persoanele fizice şi juridice, respectiv stabilirea unei cote de impozitare de 3% a dividendelor plătite de microîntreprinderi.
2. Revenirea la plafonul maximal de 1.000.000 de euro cifră de afaceri pentru încadrarea ca microîntreprindere.
3. Reintroducerea companiilor de consultanţă şi de management în categoria microîntreprinderilor. În ceea ce priveşte introducerea excepţiei de la excepţie în favoarea consultanţilor fiscali, apreciem că reprezintă o discriminare făţişă între companiile care oferă diferite tipuri de consultanţă şi instituie percepţia că Parlamentul reglementează pentru interesele unui domeniu economic specific.
4. Eliminarea obligativităţii de a avea minim un angajat pentru încadrarea ca microîntreprindere.
5. Renunţarea la prevederea care limitează clasificarea ca microintreprindere, dacă există asociaţi care deţin participaţii semnificative la mai mult de trei companii. Condiţionarea încadrării ca microintreprindere de inexistenţa printre asociaţii semnificativi a unui asociat care deţine participaţii de peste 25% în mai mult de trei companii limitează posibilităţile de dezvoltare ale companiilor de tip start-up.
6. Reintroducerea deductibilităţii în calcularea impozitului pe veniturile obţinute din închirieri (din cedarea folosinţei bunurilor).
7. Revenirea la sistemul anterior de impunere a contribuţiilor pentru CASS pe veniturile provenite din activităţi independente, proprietate intelectuale, asocierea cu o persoană juridică, cedarea folosinţei bunurilor, activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, venituri din investiţii sau venituri din alte surse.
Pentru mai multe informaţii şi declaraţii de presă, Cătălin Teniţă, deputat de Bucureşti, membru al Partidului REPER +4 0723 199 611
Cătălin Teniţă este deputat de Bucureşti, membru al Partidului REPER, şi promovează în Parlament proiecte dedicate îndeosebi culturii şi educaţiei, drepturilor omului, acum şi cele care privesc susţinerea reală a angajaţilor şi micilor antreprenori. Dintre numeroasele sale iniţiative legislative, a dus la promulgare „Fără infractori pe buletinele de vot” şi reducerea TVA la cărţi şi publicaţii digitale. Depune eforturi susţinute pentru proiecte dedicate copiilor - „Masa caldă la şcoală” şi „Mic Dejun Sănătos (Lapte şi Corn)” pentru copiii României -, dar şi bibliotecilor ca huburi comunitare şi deschizătoare de drumuri pentru tineri şi nu numai. Pe lista priorităţilor sale se află şi prevenirea şi combaterea traficului de persoane, sănătatea reproductivă a femeilor, susţinerea sectorului neguvernamental nonprofit, cerinţa integrităţii în funcţii a aleşilor, sancţionarea gravelor abuzuri împotriva drepturilor omului şi multe altele.
|