|
primită de la doamna deputat Cătălina Ciofu (Grupul parlamentar al PNL)
De Ziua Mondială a Sănătăţii, să ne amintim că sănătate fără educaţie nu există
Sărbătorim, astăzi, Ziua Mondială a Sănătăţii. O zi în care ne amintim de responsabilitatea uriaşă pe care societăţile umane, la nivel statal sau substatal, o au pentru sănătatea fizică şi psihică a membrilor săi.
Desigur, sănătatea înseamnă infrastructuri sanitare (cabinete medicale, spitale etc.), înseamnă profesionişti în domeniul sănătăţii (preţuiţi aşa cum se cuvine, iar statul îşi preţuieşte oamenii pe care se bazează nu cu mulţumiri şi stimă – pe acelea le putem adresa noi, oamenii obişnuiţi – ci cu remuneraţii adecvate şi condiţii decente de muncă!) dar mai înseamnă ceva. Mai înseamnă un lucru a cărui importanţă nici profesioniştii în domeniul sănătăţii nu o pot nega.
Aceasta pentru că orice profesionist al sănătăţii este de acord că sănătate fără prevenţie nu există, iar prevenţia nu se poate face fără educaţie. Mai important decât să avem capacitatea de a trata (nu că aceasta ar trebui neglijată, dimpotrivă) este (astăzi, când graţie eforturilor iluştrilor noştri înaintaşi cunoaştem în mod decent cauzele diverselor afecţiuni şi cum să ne ferim de ele) să ştim cum să prevenim. Și cum putem şti cum să prevenim dacă nu am fost educaţi în acest sens?
Sigur, educaţia pentru sănătate poate înseamnă multe lucruri. Poate însemna, pentru copiii noştri mai ales, să ştie ce să mănânce şi ce nu, ce să bea şi ce nu. Iar într-o lume în care la fiecare pas ne lovim de un fast food sau de un chioşc cu băuturi carbogazoase, acest lucru nu mai este în nici un caz de neglijat, pentru că cel mai mult timp copiii noştri şi-l petrec departe de supravegherea noastră.
Mai poate însemna şi a şti să ne ferim de bolile contagioase. Dar nu putem evita faptul că educaţia pentru sănătate înseamnă să ştim cum să prevenim o sarcină nedorită şi cum să avem un act sexual protejat. Nu, nu înseamnă, aşa cum afirmă pentru beneficii electorale colegii noştri conservatori, sexualizarea copiilor sau modificarea identităţii lor de gen. Nimeni nu îşi propune să înveţe copiii, la orele de educaţie pentru sănătate, cum să întreţină relaţii sexuale (acest lucru îl vor învăţa oricum singuri) sau să le schimbe orientarea. Dar trebuie să ne propunem să îi învăţăm ce consecinţe au acţiunile lor, ca să nu mai fim ţara cu cel mai mare număr de mame minore din Europa.
În final, vă întreb pe dumneavoastră, pe părinţi: aţi prefera ca fiul sau fiica dumneavoastră să afle pe cont propriu, şi eventual în urma unei experienţe traumatizante, cum să se comporte responsabil în relaţiile pe care le întreţine sau să îi explice acest lucru un profesionist, într-un cadru organizat şi înainte de a trebui să ia decizii ale căror urme nu se şterg niciodată din inimă şi minte?
|
