Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la domnul deputat Vasilică Toma (Grupul parlamentar al PSD)
Cele mai importante propuneri de modificare a Legilor Educaţiei, rezultate în urma consultărilor publice, pe care social-democraţia le susţine

O legislaţie bună se construieşte numai prin dezbatere şi consultare cu toţi cei vizaţi de ea.

Încă din momentul elaborării de către ministerul de resort a proiectelor Legilor Educaţiei, am susţinut necesitatea consultărilor şi dezbaterilor publice consistente cu sindicatele, organizaţiile profesionale şi societatea civilă.
De atunci şi până acum, când aceste proiecte se află spre analiză în Parlament, am adresat tuturor invitaţia de a aduce puncte de vedere pentru îmbunătăţirea acestui pachet legislativ esenţial şi am facilitat participarea tuturor reprezentanţilor domeniului educaţiei, astfel încât să putem remedia atât lacunele, cât şi prevederi extrem de importante pentru elevi şi cadrele didactice, care, altfel, ajungeau să le afecteze activitatea.
Și eu, şi toţi colegii mei social-democraţi am ţinut cont şi am preluat toate soluţiile şi punctele dumneavoastră de vedere şi, în urma consultărilor pe care le-am avut împreună, vă prezint cele mai importante propuneri pe care le asumăm şi le susţinem în cadrul Coaliţiei de guvernare, în aşa fel încât noile legi ale educaţiei să reprezinte cu adevărat acele acte normative corecte şi eficiente:
1. Bacalaureatul se va organiza într-o formulă clară, în funcţie de specificul liceelor cu subiecte naţionale. În cadrul lui, orice materie studiată în liceu, inclusiv religia, poate fi probă opţională (cu excepţia, evident, a celor care sunt obligatorii).
2. Admiterea în liceu se organizează la nivel naţional, cu probe de concurs stabilite de ministerul Educaţiei. Doar astfel se descurajează la modul real ”industria meditaţiilor” şi se elimină discriminările între elevi, care ar fi apărut inevitabil dacă subiectele de examen ar fi fost elaborate de licee.
3. Învăţământul dual capătă substanţă începând cu septembrie 2025 şi se încurajează astfel educarea/formarea tinerilor pentru meserii necesare pe piaţa muncii.
4. Absolvenţii Liceului Pedagogic pot fi educatori/învăţători imediat după absolvire. Aceasta prevederea aduce o contribuţie semnificativă la rezolvarea uriaşului deficit de personal calificat în domeniu.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 3:58