|
primită de la domnul deputat Cristian-Paul Ichim (neafiliat)
„România Educată – un mare semn de întrebare pentru viitorul copiilor noştri”
Mult după perioada preconizată iniţial, au ajuns în Parlament noile legi ale educaţiei. În momentul lansării, proiectul România Educată s-a dorit a fi viziunea consolidată şi unanim asumată a României pentru viitorul învăţământului românesc.
Ni s-a promis, o reformă structurală a sistemului de educaţie, pe toate palierele, prin măsuri documentate şi îndelung consultate, încorporate în două proiecte de lege: cea a învăţământului preuniversitar şi cea a învăţământului universitar.
Propunerile ministrului Deca, deşi au o formă oarecum îmbunătăţită faţă de varianta ministrului Câmpeanu, eşuează regretabil în a-şi atinge obiectivul asumat: viziunea strategică pe termen mediu şi lung asupra educaţiei din România.
Cele două proiecte de lege pe care le dezbatem zilele acestea în comisiile parlamentare cuprind dezamăgiri peste care nu se poate trece cu uşurinţă. Se continuă cu încăpăţânare politizarea funcţiilor de decizie din sistem. Deşi am asistat la multe exerciţii de imagine în care conducerea ministerului s-a prefăcut că aplică legea şi a mimat organizarea de concursuri pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct, de fapt, situaţia nu s-a schimbat deloc. Sub masca meschină a reorganizărilor instituţionale, a schimbărilor de denumiri şi comasări de instituţii, cele două proiecte de lege nu elimină deloc influenţa politicului din conducerea şi administrarea unităţilor de învăţământ.
Dacă ne uităm la măsuri propuse, observăm că foarte multe vor fi puse în aplicare numai prin legislaţie secundară: ordine de ministru şi hotărâri de guvern. Asta va însemna o implementare exclusiv la îndemâna ministerului. În condiţiile în care, niciunul dintre miniştrii educaţiei din ultimii 10 ani nu a rămas în funcţie mai mult de doi ani, această abordare centralizată nu ne conferă nicio garanţie că lucrurile se vor îmbunătăţii curând.
Pentru marile provocări ale sistemului cum ar fi: desegregarea, reducerea abandonului şcolar, eliminarea inegalităţilor şi promovarea diversităţii, în cele două proiecte de lege ministerul propune, fie o serie lungă de programe naţionale cu caracter general, fără direcţii de acţiune clare, a căror finanţare pe termen lung este incertă, fie înfiinţarea unor comitete, comisii sau divizii speciale, despre a căror componenţă nu ni se spune nimic.
Avem o criză în ceea ce priveşte cariera pedagogică. Iar ceea ce propune ministerul, sunt variante confuze, cu mari provocări în implementare şi a căror funcţionalitate este foarte incertă. Doar majorarea salariului, fără un context coerent de dezvoltare profesională, nu va funcţiona în a atrage şi a menţine interesul pentru meseria de dascăl.
Mi-aş dori, ca în forma finală a acestor proiecte să regăsesc mult mai multe măsuri funcţionale, croite pentru interesul superior al elevului şi studentului.
|