|
primită de la domnul deputat George Cătălin Stângă (Grupul parlamentar al PNL)
Galaţiul are nevoie de investiţii în toate comunităţile locale!
Investiţiile în comunităţile locale sunt esenţiale pentru a asigura o bunăstare durabilă şi o dezvoltare economică sănătoasă. Acestea oferă oportunităţi de creştere a veniturilor şi de creare de locuri de muncă, precum şi dezvoltarea infrastructurii şi a serviciilor.
Ele pot contribui, de asemenea, la reducerea sărăciei, la creşterea accesului la educaţie şi la îmbunătăţirea calităţii vieţii.
În judeţul Galaţi, numeroase probleme din educaţie, sănătate sau economia locală sunt neglijate de ani de zile, în pofida apelurilor făcute atât din partea celor afectaţi, cât si a consilierilor locali şi judeţeni ai Partidului Naţional Liberal.
PNL Galaţi înţelege că investiţiile sunt esenţiale pentru a asigura o bunăstare durabilă şi o dezvoltare economică sănătoasă. Tocmai de aceea am venit cu o serie de proiecte pentru acest an pe care le vom susţine atât în Consiliul Judeţean, cât şi în Consiliul Local Galaţi, deoarece punerea lor în aplicarea este importantă pentru gălăţeni.
O parte dintre proiectele pe care PNL le va susţine şi promova pentru judeţul Galaţi au fost incluse în amendamentele pe care le-am depus. Acestea se referă la:
laborator de analize medicale în cadrul Secţiei de cronici exterioare a Spitalului Judeţean Galaţi din comuna Iveşti;
înfiinţarea de parcuri industriale în oraşul Târgu Bujor şi municipiul Tecuci;
realizarea unui incubator de afaceri;
construirea unui adăpost pentru câinii fără stăpân;
susţinerea cluburilor sportive din judeţ pentru organizarea de competiţii.
În acelaşi timp, printre obiectivele PNL pentru municipiul Galaţi se numără o serie de proiecte pe care le-am susţinut prin amendamente şi pentru care am primit garanţii că vor fi finanţate în acest an. Tocmai de aceea le vom monitoriza atent pentru a ne asigura că ele vor primi alocările necesare. Aceste obiective sunt:
spitalul municipal – vom monitoriza şi analiza stadiul în fiecare moment; am obţinut bani, dar vrem să fim siguri că se va duce la îndeplinire;
hub tehnologic – avem universităţile, trebuie să le oferim această oportunitate;
Stadionul Dunărea – are nevoie de reabilitare pentru a putea asigura siguranţă şi condiţii bune sportivilor şi spectatorilor.
Deopotrivă, PNL Galaţi, prin reprezentanţii săi din Parlament şi Guvernul României, va promova şi va susţine la nivelul autorităţilor centrale proiectele de care judeţul nostru are nevoie pentru a se dezvolta şi pentru a veni în sprijinul gălăţenilor.
|