|
primit de la doamna deputat Diana Anda Buzoianu (Grupul parlamentar al USR)
Deschidem uşile Parlamentului pentru tineri în fiecare zi, nu doar de zile festive!
Deputata USR, Diana Buzoianu, a dat start ediţiei a V-a a programului de Shadowing, un program cu tradiţie prin care sute de studenţi din diferite domenii de activitate au participat la activităţi în Parlament.
Conform barometrului tinerilor din România din anul 2022, realizat de IRES, Parlamentul României este instituţia în care tinerii au cea mai puţină încredere. Dacă vrem ca aceasta să nu fie realitatea şi în următorii ani, trebuie, în primul rând, să ascultăm tinerii şi să fim transparenţi cu ei.
Sute de studenţi au văzut, deja, prin programele anterioare de shadowing, chiar ei cum arată activitatea parlamentară, au participat la sesiuni în plen, la şedinţe de comisii, la cursuri şi dezbateri alături de deputaţi şi senatori.
Debutul ediţiei a V-a programului de shadowing a avut loc pe 2 mai, de Ziua Naţională a Tineretului. Ne dorim, însă, să facem din misiunea de a aduce tinerii la masă, o realitate care e aplicată nu doar de zile de sărbătoare. De astfel de zile festive, discursurile politice se învârt în jurul tinerilor, fac referire la cât de importanţi sunt tinerii şi ce mult ne bucurăm să îi vedem implicaţi, dar totul se opreşte de cele mai multe ori, din păcate, la discursuri. Tinerii au nevoie de mai mult de atât. De mai mult respect şi recunoaştere a muncii lor şi a vocii lor.
Astăzi, studenţii participanţi au avut de răspuns la o întrebare cât se poate de directă: dacă ar avea toate resursele şi toată puterea, ce ar vrea să schimbe în România? Cum ar arăta România?
Studenţii au vorbit despre un viitor în care “românii din Diaspora se înghesuie la cozile din aeroport dorind să se întoarcă în ţară”, în care „antreprenoriatul este pentru toată lumea”, „dizabilitatea nu reprezintă o lipsă de potenţial”, „România ajunge pe locul 1 în clasamentul DESI”, în care „România este unul dintre cele mai competitive medii antreprenoriale din Europa”, „sportul este tratat ca o soluţie pentru o ţară sănătoasă”.
Tot ce trebuie să facem e să îi ascultăm.
Cum te poţi înscrie la programul de shadowing?
În cadrul ediţiei a V-a a programului de shadowing sunt deja înscrişi peste 100 de tineri dornici să vadă activitatea desfăşurată în Parlament. Studenţii vor participa la activităţi pe parcursul lunii mai. Dacă mai există doritori, pentru a te înscrie la programul de shadowing, poţi completa acest formular şi vei fi contactat de echipa cabinetului parlamentar: https://forms.gle/24ZQ6Ch3RtM2HFGu9.
|