Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la doamna deputat Maria Stoian (Grupul parlamentar al PNL)
Să fim mândri că suntem români şi europeni!

România aniversează astăzi, pentru a 17-a oară, Ziua Europei, după integrarea în marea familie europeană. Ziua de 9 mai nu este doar Ziua Europei, ci semnifică alte două evenimente emblematice pentru naţiunea noastră: Ziua Independenţei, proclamată în 1877 şi Ziua Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial, în 1945.

Ziua Uniunii Europene este legată de declaraţia istorică din 9 mai 1950 a ministrului francez de externe Robert Schuman, care a propus un plan de colaborare economică între Franţa şi Germania, demers ce a stat la baza constituirii Uniunii Europene.
România militează pentru respectarea drepturilor cetăţenilor români la nivelul celorlalţi cetăţeni europeni, deoarece încă mai există decalaje, atât între ţări, cât şi între oameni, mai ales din punct de vedere al percepţiei. De altfel, mesajul conducerii liberale a Executivului este ca România să-şi impună statutul de ţară europeană, egală în drepturi cu toate statele occidentale, iar românii să fie consideraţi cetăţeni europeni de prim rang.
Ziua Europei găseşte astăzi România în plină anvergură, conferită de progresele remarcabile din ultima perioadă, precum şi de consolidarea poziţiei noastre în NATO şi Uniunea Europeană, mai ales în actualele circumstanţe ale regândirii securităţii geopolitice regionale.
Prezenţa României în Uniunea Europeană şi în Alianţa Atlanticului de Nord este extrem de importantă în actualul context european. Aniversarea a 17 ani de prezenţă a României în Europa este resimţită în creşterea nivelului de trai al românilor, în urma implementării măsurilor şi îndeplinirii angajamentelor asumate prin Programul de guvernare al Guvernului condus de PNL.
Sunt încrezătoare că politicile publice destinate creşterii calităţii vieţii românilor vor continua, prin îmbunătăţirea condiţiilor din sănătate şi educaţie, dezvoltarea infrastructurii, stimularea investiţiilor, crearea de noi locuri de muncă, precum şi preocuparea faţă de viitorul tinerei generaţii.
Sunt convinsă că ţara noastră va continua procesul de modernizare şi evoluţie, prin valorificarea optimă a tuturor şanselor de a demonstra că suntem un partener egal pe scena europeană actuală.
Ziua Europei este o zi a unităţii noastre ca naţiune, în care trebuie să cooperăm în spirit european, indiferent de orientările politice, pentru că, mai mult ca orice, Uniunea Europeană înseamnă unitate şi solidaritate!
De asemenea, cred că trebuie să fim recunoscători tuturor generaţiilor de până acum, pentru contribuţia fundamentală avută la câştigarea valorilor şi principiilor de care azi ne bucurăm cu toţii: libertate, democraţie, liberă circulaţie, dreptul la exprimare.
De Ziua Europei, aş vrea ca toţi românii să se implice în tot ceea ce fac, deoarece doar astfel putem duce România europeană spre dezvoltare, progres şi modernitate!
Să fim mândri că suntem români şi europeni, să demonstrăm asta în fiecare zi!
La Mulţi Ani, Europa!
La Mulţi Ani, România europeană!
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 10:44