Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la doamna deputat Maria Stoian (Grupul parlamentar al PNL)
Guvernul este obligat să continue procesele de dezvoltare şi modernizare a României

Activitatea noului Guvern al României trebuie să reprezinte o continuare firească a proceselor de dezvoltare şi modernizare a României, priorităţile fiind creşterea economică şi accelerarea reformelor în toate domeniile de activitate.

Nicolae Ciucă, şi-a îndeplinit cu brio misiunile deloc uşoare referitoare la stabilizarea ţării, într-o perioadă dificilă, cu crize succesive, iar reprezentanţii liberali în Executiv şi-au încheiat cu succes mandatul, aducând plus valoare actului guvernării.

Coaliţia de guvernământ a decis amânarea desemnării noului Guvern până la finalizarea grevei din învăţământ, fapt ce a reprezentat o dovadă de respect pentru milioanele de cadre didactice, elevi şi părinţi, care au aşteptat reluarea cursurilor şi încheierea în condiţii optime a anului şcolar.
Prioritatea principală a actualei conduceri executive este de a transpune în practică Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), finalizarea reformelor aferente acestuia şi aplicarea sa concretă fiind o garanţie consistentă a progresului României şi românilor.
O altă ţintă asumată se referă la asigurarea stabilităţii politice, în contextul geopolitic complicat, determinat de războiul din Ucraina, fapt ce presupune continuarea eforturilor presupuse de calitatea României de pol de stabilitate în estul Europei şi în regiunea Mării Negre.
Alte trei obiective majore care stau la baza Programului de guvernare al noului Executiv sunt reducerea inflaţiei, pentru a proteja puterea de cumpărare a românilor, recalibrarea financiară a sistemelor de Educaţie şi Sănătate, precum şi creşterea investiţiilor publice şi private.
Modul în care s-a realizat transferul administrativ dintre cele două guverne a fost o demonstraţie de responsabilitate a partenerilor politici, care, de altfel, a fost atestată nu doar în raport cu abordarea problemelor din educaţie, ci şi în relaţiile cu toate categoriile sociale.
În consecinţă, avem garanţia că vom asista la continuitatea actului guvernării impus de Executivul condus de Nicolae Ciucă în aceeaşi direcţie, respectiv îndreptată preponderent spre rezolvarea problemelor stringente ale populaţiei.
PNL va transpune în realitate toate punctele din programul de guvernare asumat, astfel încât actul de guvernare să se regăsească în mod covârşitor în protejarea coşului zilnic al românilor şi în creşterea gradului de bunăstare a acestora.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 11:34