Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la doamna deputat Eleana Hărătău (Grupul parlamentar al PNL)
Legea privind stimularea industriei de semiconductori în Uniunea Europeană va întări substanţial capacităţile de producţie din România

Parlamentul European a adoptat, cu susţinerea europarlamentarilor PNL, un act normativ care reglementează încurajarea dezvoltării industriei cipurilor în Uniunea Europeană. Obiectul de activitate al acestei legi vizează dinamizarea ponderii producţiei semiconductorilor în ţările din UE, de la 10%, cât este în prezent, la 20%.

Conform documentului legislativ aprobat de Parlamentul European, în următoarea perioadă va fi alocată suma de 3,3 miliarde de euro, în vederea realizării de investiţii în cercetare şi inovare în domeniul acestor componente electronice active.
În prezent, cipurile sunt indispensabile aplicaţiilor esenţiale din domenii vitale de activitate, precum comunicaţiile, transporturile (autoturisme, trenuri, avioane), serviciile medicale şi energia. Relevant este faptul că un telefon mobil are în componenţă aproximativ 160 de cipuri diferite, în timp de autoturismele electrice sau hibride pot conţine până la 3.500 asemenea subansamble.
Necesitatea emiterii acestui act normativ rezidă din realitatea conform căreia circa 80% dintre furnizorii firmelor europene din domeniu au sediul în afara Uniunii Europene.
În consecinţă, la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene, va fi implementată o reţea de centre de competenţe, în scopul abordării deficitului existent în acest domeniu şi asigurării specializării forţei de muncă necesare. De asemenea, actul normativ stipulează sprijinirea proiectelor de îmbunătăţire a securităţii aprovizionării UE cu semiconductori, prin atragerea de investiţii şi stimularea producţiei. În acelaşi context, întreprinderilor mici şi mijlocii, inclusiv din România, le vor fi susţinute financiar iniţiativele de inovare şi dezvoltare a acestui domeniu, îndeosebi în ceea ce priveşte proiectarea cipurilor.
Nu în ultimul rând, la nivelul fiecărei ţări din UE va fi constituit un mecanism de răspuns în situaţii de criză şi, totodată, vor fi definitivate măsuri de urgenţă, care vor cuprinde prioritizarea aprovizionării cu produsele afectate de penurie şi crizele din ultima perioadă, precum şi în scopul derulării unor achiziţii comune din partea statelor membre.
Sunt convinsă că intrarea în vigoare a acestui act normativ va întări substanţial capacităţile de producţie de semiconductori, astfel încât Uniunea Europeană să fie competitivă la nivel mondial în acest domeniu, fapt ce va însemna atât scăderea importurilor, cât şi crearea de noi locuri de muncă.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 11:37