Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la doamna deputat Cătălina Ciofu (Grupul parlamentar al PNL)
29 iulie – ziua în care Imnul ne aminteşte de idealurile noastre naţionale

Prea des auzim, în această nu foarte scurtă perioadă ce s-a scurs de la succesele istorice ale aderării la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) şi la Uniunea Europeană (UE) că noi, românii, am rămas fără un ideal naţional care să ne unească şi să ne impulsioneze. Am rămas, altfel spus, fără un proiect de ţară.

Daţi-mi voie să mă îndoiesc de acest lucru. Cum să rămânem fără un ideal naţional când primele versuri ale Imnului nostru – Deşteaptă-te, române – ne vorbesc exact despre unul dintre posibilele noastre proiecte de ţară.
„Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani”
Aşa grăiesc, atât de frumos, primele două versuri ale Imnului nostru, profetice şi tulburătoare în egală măsură. Da, din păcate am avut mereu parte de tirani, iar din ultima tiranie (căci sperăm să fie ultima, nu doar cea mai recentă), am ieşit doar cu preţul sângelui vărsat de atâţia eroi. Da, încrederea noastră reciprocă a scăzut, individualismul a înlocuit-o şi ne este greu să mai croim punţi între noi. Dar greu nu înseamnă imposibil. Conştientizând, acceptând această problema, putem să o şi combatem, sunt sigură!
„Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soartă
La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani”.
Ce proiect de ţară mai bun poate exista, decât a ne croi o soartă care să lase în urmă sărăcia structurală şi subdezvoltarea? Decât intrarea în lumea cu adevărat dezvoltată? Decât depăşirea decalajelor istorice şi decât racordarea deplină la fluxurile politice, financiare, ştiinţifice şi culturale mondiale? Începând cu acest 29 iulie, să facem, deci, din prosperitate proiectul nostru de ţară, aşa cum ne spun şi versurile Imnului naţional!
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 11:34