Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la domnul deputat Vasile-Aurel Căuş (Grupul parlamentar al PNL)
23 august – Să nu uităm niciodată că somnul raţiunii naşte monştri!

Somnul raţiunii naşte monştri. Aşa se intitulează una dintre extraordinarele creaţii ale cunoscutului pictor spaniol Francisco de Goya.


Însă, din păcate, nu cu mult timp în urmă (suficient de puţin încât supravieţuitori ai acelor vremuri să se afle şi acum printre noi, tezaure vii de memorie într-o lume din ce în ce mai nepăsătoare), raţiunea a adormit nu doar pe pânză, ci şi în viaţa reală. Chiar aici, în Europa, de altfel. Și nu doar raţiunea unor conducători a adormit, ci raţiunea a milioane de oameni care, cel puţin iniţial, i-au susţinut. În special pe nazişti (care au ajuns la putere câştigând alegeri democratice din Germania), dar şi pe comunişti. Iar din păcate unii îi mai susţin şi astăzi.

Pentru că asta comemorăm în această zi – pe victimele regimurilor criminale nazist şi comunist. De ce comemorăm în aceeaşi zi victimele unor regimuri între care, din punct de vedere doctrinar, există numeroase diferenţe? Poate pentru că, la urma urmei, nu contează practic deloc de ce ucizi, atâta timp cât ucizi (desigur, fără a te afla în legitimă apărare). Pentru că nu contează cum îşi justifică criminalii crimele. Pentru că nu contează cum justifică un anumit grup monopolul puterii şi folosirea forţei, atâta timp cât le exercită abuziv. Ceea ce contează este că, dincolo de justificări nefondate, ambele regimuri au pretins a reprezenta unul sau mai multe grupuri politice sau sociale care şi-au arogat dreptul de a decide ce alte grupuri politico-sociale pot să trăiască alături de ele şi ce grupuri trebuie exterminate. În temeiul a ce? În temeiul propriei beţii de putere!
Și, desigur, în temeiul frustrărilor cărora le-au dat glas. Pentru că astfel de ideologii criminale nu se bazează pe raţiune, ci pe emoţii. Aceleaşi emoţii care au stat şi în spatele curentului legionar – un curent care nu a produs nici măcar un rudiment de idei economice, de exemplu, ci doar emoţii, însă de ambele sensuri. Ură pe de o parte, extaz mistic prost înţeles de alta. Căci de la ura împotriva Ocultei, evreilor, conspiraţiilor mondiale (ah, cât de actual sună) la „Să faci, Căpitane, o ţară ca Soarele sfânt de pe cer” nu e decât un singur pas. Iar de aici la „România viitor de AUR are”, doar un salt. Un salt peste timp. Însă un salt pe care încă avem timp să nu îl facem, sub condiţia să nu ne lăsăm raţiunea să adoarmă!
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 10:30