|
primită de la domnul deputat Laurenţiu Daniel Marin (Grupul parlamentar al PSD)
Comisia Europeană recunoaşte cheltuielile făcute de România pentru susţinerea Ucrainei!
C omisia Europeană recunoaşte cheltuielile făcute de statul român pentru susţinerea Ucrainei, de la începutul războiului şi până în prezent. Acesta este meritul miniştrilor din Guvernul României care au purtat negocieri cu reprezentanţii Comisiei Europene.
Sumele cheltuite pentru susţinerea Ucrainei dar şi alţi factori obiectivi care au determinat creşterea cheltuielilor statului vor fi luate în calcul pentru stabilirea unei limite superioare a deficitului bugetar în acest an, comparativ cu ţintele anuale stabilite anterior de Comisia Europeană pentru revenirea României la nivelul de deficit de 3% din PIB de dinainte de pandemia COVID.
Ținta de deficit de 4,4% din PIB pentru anul 2023 face parte dintr-un calendar de reducere treptată a deficitului până se va reveni la nivelul de 3%, care era înainte de izbucnirea pandemiei, când CE a permis statelor membre să depăşească pragul de 3% pentru ca acestea să poată face faţă pandemiei.
Pandemia a trecut, însă aşa cum ştim cu toţii, au apărut alte probleme şi provocări cărora a trebuit şi trebuie să le facem faţă: războiul din Ucraina, inflaţia şi creşterea preţurilor la energie, toate cu impact negativ asupra bugetului de stat, care s-au manifestat independent de acţiunea guvernamentală şi care impun o schimbare a calendarului pentru revenirea la nivelul de deficit de 3%.
Legat de acest aspect, Consiliul Fiscal a susţinut că România poate evita o reacţie negativă a pieţelor, chiar dacă nu se va încadra în ţinta de 4,4%, cu condiţia de a avea un deficit mai mic de 6,2%, cât a fost anul trecut, marcând astfel o traiectorie descendentă a deficitului bugetar.
|