|
primită de la domnul deputat Gabriel Valer Zetea (Grupul parlamentar al PSD)
Deputatul Gabriel Zetea a fost ales chestor al Biroului Permanent din Camera Deputaţilor
Camera Deputaţilor a votat luni, 4 septembrie 2023, la începutul acestei sesiuni parlamentare, noii vicepreşedinţi, secretari şi chestori din Biroul Permanent.
Lista a fost adoptată cu 211 de voturi „pentru”, 38 de voturi „împotrivă” şi cinci abţineri. Grupul parlamentar PSD va fi reprezentat de doi vicepreşedinţi, un secretar şi doi chestori, o poziţie de chestor fiind obţinută de parlamentarul PSD Maramureş, Gabriel Zetea.
”Le mulţumesc colegilor din Partidul Social Democrat pentru încrederea pe care mi-au acordat-o în această sesiune parlamentară şi voi face tot ce stă în puterile mele pentru a lua cele mai bune decizii în această funcţie onorantă. Suntem în faţa unei perioade extrem de solicitante, pentru că avem de aprobat şi de revizuit legi care să aducă o viaţă mai bună pentru toţi cetăţenii României. Avem de depăşit multe provocări, dar am convingerea că, la fel ca şi până acum, vom găsi cele mai bune căi pentru a comunica atât în interiorul coaliţiei, cât şi cu colegii din opoziţie, dorinţa tuturor fiind aceea de a oferi un trai mai bun pentru toţi românii. În continuare, voi munci alături de colegii mei parlamentari de Maramureş, senatorul PSD Sorin Vlaşin şi deputatul Gheorghe Șimon, pentru a obţine cât mai multe fonduri şi proiecte benefice care să fie în folosul celor care ne-au învestit cu încrederea şi votul lor”, a declarat deputatul PSD Maramureş, Gabriel Zetea.
Din partea PSD, vicepreşedinţi ai Camerei Deputaţilor au fost aleşi Alfred Simonis, care deţine şi funcţia de preşedinte interimar, şi Daniel Suciu, în timp ce Alexandra Presură va fi secretar, iar chestori sunt deputatul PSD Maramureş, Gabriel Zetea şi deputatul Marius Mărgărit.
|