|
primită de la doamna deputat Cristina Burciu (Grupul parlamentar al PNL)
Întărirea climatului siguranţei în şcoli,
o prioritate a PNL
Guvernul susţinut de PNL este preocupat îndeaproape de adoptarea tuturor deciziilor necesare desfăşurării în cele mai bune condiţii a noului an şcolar, atât pentru elevi, cât şi pentru cadrele didactice.
În acest sens, la nivelul Executivului s-a decis revizuirea Planului Naţional Comun de Acţiune pentru creşterea gradului de siguranţă în şcoli, document care implică conlucrarea a patru ministere conduse de liberali, precum şi a altor structuri guvernamentale responsabile de viaţa copiilor noştri.
Reprezentanţii instituţiilor decidente sunt în plin proces de identificare a soluţiilor optime în vederea combaterii eficiente a violenţei şi a consumului de droguri în şcoli, atât la nivel naţional, cât şi judeţean.
Neîndoielnic, România are nevoie de stabilitate şi disciplină în unităţile de învăţământ preuniversitar, deoarece doar astfel vom putea preveni eficient consumul de substanţe interzise, actele de violenţă, delicvenţa juvenilă, precum şi abandonul şcolar, fenomene periculoase care s-au înmulţit considerabil în ultima perioadă.
Salut demersurile PNL de a integra problemele şcolii în agenda zilnică a comunităţilor locale, deoarece, doar printr-o conlucrare activă, între instituţiile responsabile, cadrele didactice, părinţi şi elevi, vom putea iniţia şi implementa soluţiile necesare privind rezolvarea acestor aspecte îngrijorătoare pentru întreaga societate.
De asemenea, sunt convinsă că autorităţile decidente trebuie să adopte cele mai potrivite măsuri de sprijin a copiilor şi adolescenţilor acuzaţi de comiterea unor fapte de violenţă, consum de alcool şi droguri sau dezinteres total faţă de procesul de învăţământ.
Statul român este obligat să soluţioneze aceste subiecte delicate, prevederile Planului Naţional Comun de Acţiune pentru creşterea gradului de siguranţă în şcoli conţinând măsuri preventive şi decizii concludente în vederea rezolvării cazurilor care încalcă legislaţia şi normele în vigoare.
Consider că deciziile adoptate în scopul întăririi climatului de siguranţă în unităţile de învăţământ trebuie să fie concrete, precise şi predictibile, astfel încât să fie aplicate imediat.
Îmi exprim încrederea că ultimele propuneri şi sugestii vor îmbunătăţi substanţial Planul Naţional Comun de Acţiune pentru creşterea gradului de siguranţă în şcoli, astfel încât anul şcolar 2023-2024 să se desfăşoare fără evenimente negative notabile.
|