|
primită de la doamna deputat Elena Stoica (Grupul parlamentar al PSD)
Pacea este mai importantă decât dreptatea
Toate naţiunile lumii aniversează astăzi Ziua Internaţională a Păcii, dedicată în special eliminării războiului şi a violenţei, aceasta fiind celebrată pentru prima oară în 1982.
Pentru a marca, aşa cum se cuvine, această zi, „Clopotul Păcii” este sunat la sediul ONU din New York. Este un simbol turnat din monede donate de copii de pe toate continentele, având inscripţia „Trăiască pacea absolută în lume” şi a fost un cadou de la Asociaţia Naţiunilor Unite din Japonia, ca „un memento al costului uman în război”.
În contextul războiului declanşat de Federaţia Rusă în Ucraina, aniversarea din acest an a Zilei Internaţionale a Păcii rebuie să fie dedicată încetării acestui război crud şi nedrept şi începerii tratativelor pentru pace.
Mai mult, cred că se impune ca toate părţile aflate în conflict, de pe tot mapamondul, să depună armele şi să respecte o încetare a focului la nivel mondial, cel puţin pentru această zi.
De asemenea, este nevoie de implicarea organizaţiilor non-guvernamentale, grupurilor religioase şi corporaţiilor, care pot avea un rol important în promovarea progresului social, a protecţiei mediului, în instaurarea păcii şi crearea unei lumi stabile şi paşnice.
Consider că decidenţii politici trebuie să se mobilizeze mult mai dinamic în vederea realizării obiectivului de menţinere a păcii în toate zonele în care sunt conflicte, acte de violenţă şi diverse alte acţiuni care subminează liniştea oamenilor, deoarece, aşa cum foarte bine spunea un părinte înţelept, „Pacea-i mai bună decât dreptatea”.
|