|
primit de la preşedintele Comisiei pentru afaceri europene, domnul deputat Ștefan Muşoiu (Grupul parlamentar al PSD)
România negociază deblocarea accesului la spaţiul Schengen prin noi demersuri
interparlamentare cu Bulgaria
Preşedintele Comisiei pentru Afaceri Europene, Ștefan Muşoiu, şi omologul acestuia din Parlamentul Republicii Bulgaria, Kiril Petkov, au efectuat o vizită de lucru în Austria, în perioada 28-29 septembrie, cu scopul de a debloca accesul României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen.
Cel mai important moment din programul vizitei oficiale a constat în întrevederea pe care preşedinţii celor doua comisii pentru afaceri europene din parlamentele român şi bulgar au avut-o cu Reinhold Lopatka, preşedintele Subcomisiei pentru afaceri europene din Parlamentul Austriei – Consiliul Naţional. În dialogurile cu oficialii străini, deputatul Ștefan Muşoiu şi doamna deputat Christine Thellmann, vicepreşedinta CAE, au prezentat argumentele politice, economice, sociale, dar şi legate de combaterea migraţiei ilegale în favoarea aderării la Schengen, subliniind faptul că România este parte a soluţiei, şi nu a problemei. Totodată, agenda vizitei a cuprins o întrevedere cu reprezentanţii Grupului de prietenie Austria–România şi Austria-Bulgaria din legislativul austriac, precum şi întruniri de lucru pe tema Schengen, la care au participat şi reprezentanţii diplomatici ai României şi Bulgariei la Viena, respectiv, E.S. domnul ambasador Emil Hurezeanu şi E.S. doamna ambasador Desislava Naydenova Gospodinova.
„Menţinerea vetoului Austriei ar prejudicia şi mai mult atât economia românească, cât şi pe cea bulgară. Opinia publică, mediul de afaceri, cetăţenii români şi bulgari, dar şi cetăţenii altor state europene, precum şi transportatorii, resimt povara economică şi socială a faptului că nu fac parte din spaţiul Schengen de liberă circulaţie şi au aşteptări foarte mari de la oficiali austrieci şi europeni privind o decizie pozitivă până la sfârşitul acestui an. Orice nouă amânare va genera nu doar atitudini eurosceptice, dar şi pierderi economice uriaşe, situaţie pe care atât noi, cât şi Bulgaria dorim să o evităm. Aşadar, accesul României şi Bulgariei ca membri cu drepturi depline ai zonei Schengen este o decizie necesară, corectă şi oportună, care va contribui şi la o Uniune mai unită, mai orientată spre cetăţeni şi mai rezilientă”, a declarat deputatul Ștefan Muşoiu, preşedintele CAE.
Demersul diplomatic parlamentar româno-bulgar se înscrie în seria eforturilor reprezentanţilor ţării noastre de a debloca accesul României la spaţiul Schengen. Reprezentanţii României şi Bulgariei vor utiliza, împreună, toate instrumentele diplomatice pentru a arăta contribuţia importantă a României şi Bulgariei la consolidarea frontierelor externe ale UE şi la menţinerea păcii şi securităţii în zonă, în actualul context geopolitic determinat de războiul din Ucraina.
În perspectivă, agenda externă a domnului deputat Ștefan Muşoiu, preşedintele Comisie pentru Afaceri Europene, prevede şi alte acţiuni diplomatice pentru deblocarea şi soluţionarea dosarului de aderare al României la spaţiul Schengen.
|