|
primită de la doamna deputat Maria Stoian (Grupul parlamentar al PNL)
Am cerut ministrului Transporturilor şi Infrastructurii informaţii precise despre stadiul proiectului de modernizare şi dezvoltare a infrastructurii Portului Turnu Măgurele
Am adresat o nouă interpelarea parlamentară ministrului Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin-Mihai Grindeanu, pentru a afla stadiul actual al lucrărilor la infrastructura Portului Turnu Măgurele.
Potrivit documentului, i-am reamintit domnului ministru afirmaţia sa conform căreia, alături de modernizarea DN52 Alexandria – Turnu Măgurele, refacerea şi modernizarea infrastructurii rutiere şi conexe a Portului Turnu Măgurele reprezintă un alt obiectiv important al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.
Concret, domia sa a declarat că „cheul acestui important port dunărean va fi refăcut, iar platformele portuare vor fi reabilitate, ca şi drumul de acces în Port”.
Alte lucrări anunţate de ministrul Grindeanu în Portul Turnu Măgurele se referă la alimentarea cu apă a navelor, alimentarea cu apă pentru combaterea incendiilor, precum şi evacuarea apelor pluviale, prin rigole amplasate paralel cu cheul.
În consecinţă, aştept din partea conducerii Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii răspunsuri pertinente la următoarele întrebări:
1. În ce stadiu sunt în prezent lucrările de modernizare a infrastructurii aferente Portului Turnu Măgurele?
2. Care a fost alocarea din bugetul MTI pentru realizarea acestor obiective în acest an?
3. Care este creşterea preconizată a volumului de mărfuri, în urma realizării investiţiilor din acest important port dunărean?
Sunt convinsă că proiectul de modernizare şi dezvoltare a infrastructurii portuare în Portul Turnu Măgurele îşi va atinge obiectivul scontat, respectiv creşterea volumului de mărfuri tranzitate prin acest port important al României şi îmi exprim speranţa că proiectul investiţional va fi finalizat conform contractului.
|