|
primită de la domnul deputat Gheorghe Șimon (Grupul parlamentar al PSD)
Nimeni nu limitează şi nu va limita plăţile românilor!
Social-democraţii dau asigurări că plăţile în numerar ale românilor nu vor fi limitate, aşa cum eronat au lăsat să se înţeleagă unele voci.
În realitate, limitarea plăţilor cash la 1.000 de lei/zi se referă strict la entităţile care desfăşoară activităţi economice şi emit factură fiscală, adică firme, PFA-uri, întreprinderi individuale sau familiale.
„Cei care susţin această afirmaţie fie nu au citit cu atenţie noile reglementări, fie dezinformează cu rea-intenţie. Această reglementare nu se referă la persoanele fizice, ci doar la antreprenori. Scopul este de a combate evaziunea fiscală aferentă activităţilor economice. Antreprenorii care nu fac evaziune nu vor fi deloc afectaţi de această măsură. Vor fi afectaţi doar evazioniştii!”, a precizat Gheorghe Șimon, deputat PSD de Maramureş.
Plăţile în numerar între persoane fizice sunt limitate la 10.000 de lei/zi, indiferent dacă este vorba de împrumuturi, cumpărarea/vânzarea unor bunuri, donaţii, contravaloarea unui serviciu sau chiar darul de nuntă ori de botez. Plăţile între persoanele fizice şi entităţile economice sunt limitate la 5.000 de lei/zi. Deci o persoană fizică poate cumpăra cu bani cash în aceeaşi zi produse şi/sau servicii de la aceeaşi firmă sau altă entitate economică, dacă preţul total este 5.000 de lei.
„În ambele cazuri privind persoanele fizice, e vorba de o limită pe zi pentru plăţile cash - către aceeaşi persoană fizică sau aceeaşi entitate economică - mai mare decât salariul lunar mediu net pe economie!”, a mai punctat Gheorghe Șimon, deputat PSD de Maramureş.
|