|
primită de la domnul deputat Andi-Gabriel Grosaru (neafiliat)
Ziua Unităţii Naţionale Italiene şi a Forţelor Armate a fost celebrată luni, 6 noiembrie, la Cimitirul Militar Italian Ghencea, unde odihnesc o parte din militarii italieni căzuţi pe frontul macedonean în primul război mondial.
Ca în fiecare an, Camera Deputaţilor şi Asociaţia Italienilor din România - RO.AS.IT. au depus jerbe de flori întru omagierea celor căzuţi, în prezenţa Ambasadorului Republicii Italiene la Bucureşti, E.S. Alfredo Maria Durante Mangoni, a ministrului Apărării Naţionale, domnul Angel Tîlvăr, a reprezentanţilor Armatei Române şi italiene, a ataşaţilor militari ai Ambasadelor Statelor Unite ale Americii, Marii Britanii, Franţei, Ungariei, a reprezentanţilor unor asociaţii non guvernamentale, precum şi a altor participanţi.
Ziua s-a încheiat cu o recepţie la reşedinţa Ambasadorului Republicii Italiene la Bucureşti, unde au participat o serie de personalităţi, membri ai Parlamentului României, ambasadori, ataşaţi militari ai unor reprezentanţe diplomatice acreditate la Bucureşti, reprezentanţi de seama ai Armatei Române, reprezentanţi ai comunităţii italiene, exponenţi ai mediului de afaceri şi reprezentanţi ai unor ONG-uri.
Relaţia dintre Italia şi România este una privilegiată şi profundă, având în vedere viziunile comune asupra unor domenii importante stabilite prin Parteneriatul Strategic Consolidat ranforsat.
Viva l’Italia, Viva la Romania!
|