|
primit de la doamna deputat Oana Alexandra Cambera (neafiliat)
„Oprim tăierea pădurilor din Bucureşti-Ilfov”
Centura verde a primit raport de adoptare de la
Comisia pentru mediu a Camerei Deputaţilor
Comisia pentru mediu a Camerei Deputaţilor a votat, astăzi, în unanimitate, un raport de adoptare pentru propunerea legislativă prin care pădurile din Ilfov vor beneficia de un regim strict de protecţie. Centura verde este cu un pas mai aproape de a deveni realitate!
Proiectul iniţiat de deputata de Ilfov, Oana Cambera (REPER), şi deputata de Bucureşti, Diana Buzoianu (USR), a cuprins eforturile societăţii civile de a stopa tăierile şi de a proteja aceste păduri, coagulate pe platforma civică ”Împreună pentru Centura Verde”, a cărei iniţiatori sunt Alex Găvan, alpinist de altitudine şi conservaţionist, şi Florin Stoican, preşedinte al Asociaţiilor Kogayon şi Parcul Natural Văcăreşti. Platforma reuneşte peste 50 de fundaţii şi asociaţii, parteneri şi susţinători, dar şi ambasadori ai societăţii civile, iar de la depunerea proiectului s-au alăturat colegi de la PNL, PSD şi UDMR, printre care se numără şi Barna Tanczos şi actualul ministru al mediului, Mircea Fechet. Proiectul a fost îndelung consultat cu specialişti în cadrul Ministerului Mediului, iar amendamentele înaintate de iniţiatori au fost însuşite de Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic.
Capitala României este unul dintre cele mai poluate oraşe din Europa, fiind întrecut doar de capitalele Albaniei şi Macedoniei, conform clasamentului Numbeo realizat în funcţie de indicele poluării. De asemenea, doar 7,5% din suprafaţa oraşului este ocupată de spaţii verzi, ceea ce înseamnă că indicele de spaţiu verde public este de doar 9,86 mp/locuitor, spre deosebire de Viena, care are un raport de 120 mp de spaţiu verde per locuitor. Suprafaţa spaţiilor verzi pe cap de locuitor, conform normelor europene, trebuie să fie de minimum 26 de metri pătraţi, iar normele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) sunt şi mai stricte, prevăzând un minim de spaţii verzi pe cap de locuitor de 50 de metri pătraţi.
Situaţia din Bucureşti este cu atât mai gravă cu cât pădurile din jurul Bucureştiului dispar constant, fie prin tăieri legale, fie prin tăieri ilegale, iar capitala României, deşi condamnată pentru calitatea aerului, este una din puţinele capitale europene fără o centură verde de protecţie strictă în care să încurajăm reconstrucţia ecologică.
„Protejarea pădurilor din jurul marilor aglomerări urbane este un aspect de sănătate publică. Viaţa oamenilor din această regiune este cu 4 ani mai mică decât a altor români, iar costurile de sănătate asociate poluării, per cap de locuitor, sunt cele mai mari. Nu este un proiect abstract, ci unul concret, despre viaţa oamenilor şi calitatea acesteia. Tăierile care se produc în pădurilor din jurul Bucureştiului, împreună cu datele pe care le avem despre poluare şi impactul acesteia asupra sănătăţii, au condus către această intervenţie legislativă şi mă bucură susţinerea tuturor colegilor parlamentari. Sper că în câteva săptămâni vom avea iniţiativa la vot în plenul Camerei Deputaţilor, astfel încât să fie promulgată lege până la finalul anului. Pădurile Corbeanca, Vlădiceasca, Tunari, dar şi arii naturale protejate, precum Scroviştea, Snagov, Cernica şi Situl Natura 2000 Căldăruşani Dridu, sunt doar câteva dintre pădurile din jurul Bucureştiului afectate de tăieri în ultimii ani, deşi locuitorii din apropierea acestor zone au întreprins numeroase proteste, sesizări şi reclamaţii către autorităţi”, a declarat Oana Cambera, co-iniţiatoare şi vicepreşedintă a REPER.
Proiectul a fost înaintat în Parlament de Oana Cambera, deputată de Ilfov, şi Diana Buzoianu, deputată de Bucureşti, care au primit o serie de solicitări şi sesizări de la cetăţeni, iar pe parcursul anilor 2022 şi 2023, au avut loc întâlniri şi dezbateri cu reprezentanţi ai ONG-urilor şi asociaţiilor preocupate de subiect şi vizite pe teren în cadrul cărora s-a constatat amploarea fenomenului.
Votul pe acest proiect se produce doar la câteva zile după ce Consiliul şi reprezentanţii Parlamentului European au încheiat un acord cu privire la un regulament privind refacerea naturii, prin care se propun instituirea unor măsuri pentru refacerea a cel puţin 20% din zonele terestre ale UE până în 2030, precum şi a tuturor ecosistemelor care au nevoie de refacere până în 2050.
Mai multe detalii despre iniţiativa legislativă puteţi găsi accesând următorul link: https://oanacambera.ro/protejeazapadurile/.
|