|
primită de la doamna deputat Anamaria Gavrilă (neafiliat)
Unde au dispărut banii din Primăria Deva?
În calitate de deputat de Hunedoara şi de preşedinte al Partidului Oamenilor Tineri, am susţinut o conferinţă de presă în data de 14 decembrie, pentru a aduce în atenţia autorităţilor şi a cetăţenilor posibile fapte de corupţie care aduc prejudicii de milioane de euro.
Prin urmare, am prezentat o situaţie extrem de gravă din cadrul Primăriei Municipiului Deva.
Mai mult, am făcut o sesizare la Curtea de Conturi şi DNA, solicitând recuperarea prejudiciilor şi investigarea mai multor aspecte, inclusiv a tarifului exagerat impus pentru apă. În total, prejudiciul estimat se ridică la aproximativ 2 milioane de euro, evidenţiind risipa şi neregulile în administrarea bugetului public, cu concluzia că resursele financiare disponibile nu sunt folosite în beneficiul cetăţenilor români.
În luna octombrie a acestui an, am trimis o solicitare Curţii de Conturi pentru a verifica ce a găsit instituţia în urma controalelor pe care le-a efectuat la Primăria Deva.
Se pare că, în perioada aprilie - iunie 2022, s-a efectuat un audit financiar şi s-au constatat prejudicii în valoare de aproape 1 milion de euro, iar felul în care se fac lucrurile la Primăria Deva nu sunt făcute respectând legea. Aşadar, prejudiciul estimat este compus din 8 părţi:
1. Banii pentru unităţile de învăţământ s-au alocat la comun, permiţând mutarea banilor de la o unitate la alta, după cum vrea conducerea. Asta înseamnă că directorii unităţilor pot fi lăsaţi oricând fără bani dacă nu răspund comenzilor conducerii primăriei Deva.
2. În perioada 2020-2022, U.A.T.M. Deva nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de a ţine, împreună cu operatorul, la zi, evidenţa tuturor utilizatorilor cu şi fără contracte de prestări servicii şi nici obligaţia de a încasa taxa specială de la contribuabili, respectiv beneficiarii fără contract. Aşadar, pentru taxa de salubrizare, unii au fost scutiţi de plată pentru că nu au încheiat contract cu serviciul de salubrizare în perioada 2020-2021. Aici vorbim despre pierderi de aproape 1.800.000 de lei, adică aproximativ 360.000 de euro.
3. În ceea ce priveşte adăpostul de câini de la Sântuhalm, Primăria refuză să clarifice relaţia contractuală cu Asociaţia, impunând acesteia costurile pentru apă, în ciuda responsabilităţii colective faţă de câini.
4. Plăţi ilegale către Societatea Salubritatea S.A. au fost evidenţiate, subliniindu-se minciuni cu privire la cantitatea de deşeuri depozitate şi lipsa verificării de către Primărie a informaţiilor declarate de societate. Aşadar, s-au furat bani de la Primărie, prin acest exerciţiu, în valoare de aproape 2.800.000 de lei, adică 560.000 de euro. Timp de peste trei ani, Primăria Deva nu a verificat societatea să vadă dacă cantităţile de deşeuri declarate sunt reale.
5. Operatorul care efectuează „colectarea, transportul, depozitarea şi valorificarea deşeurilor voluminoase” nu are licenţă pentru efectuarea acestor servicii, iar UAT Deva a stabilit un singur tarif pentru cetăţeni în acest sens. Este una să ai gunoi din masă vegetală şi alta să ai moloz din construcţii. Însă, oamenii trebuie să plătească acelaşi cost ca volum. Ceea ce este ilegal şi incorect.
6. Nu se ştie exact câte corpuri de iluminat are Municipiul Deva, ceea ce face imposibil să se urmărească cum au fost cheltuiţi banii pentru reparaţii/modenizări ale sistemului. Toate reparaţiile/ modernizările sistemului de iluminat şi a celor pentru sărbători, din municipiul Deva, au adus prejudicii bugetului. Aceste prejudicii sunt în valoare de aproape 1 milion de euro, doar din iluminat!
7. Fondurile publice sunt distribuite către asociaţii fără criterii sau transparenţă. Adică se dau bani către asociaţiile pe care le alege conducerea primăriei. Nu se elaborează ghiduri şi criterii pe baza cărora se acordă aceste fonduri. Mai mult, se dau fonduri fără să se justifice eficacitatea utilizării acestor fonduri publice. Procesul verbal al Curţii de Conturi vorbeşte clar de fapte care nu respectă legea.
8. S-a mai constatat că Primăria Deva dă în folosinţă Direcţiei pentru Asistenţă Socială Deva nişte imobile din care se percep chirii din ratele la locuinţe (adică locuinţe sociale), dar unde, ATENȚIE, banii lipsesc din contabilitate. Este vorba de o sumă de peste 880.000 de lei, adică aproximativ 180.000 de euro, doar în anul 2021.
Corupţia se ascunde în umbră. Pentru a putea repune România pe şine, trebuie să fim transparenţi. Transparenţa este piatra de temelie a dezvoltării ţării. Modul în care fondurile publice, deci banii noştri, sunt cheltuite trebuie să fie cel mai transparent mod. Partidul Oamenilor Tineri (POT) susţine cu tărie atât transparenţa decizională, cât şi transparenţa financiară. Sfera publică trebuie să lucreze în beneficiul cetăţeanului. De aceea, POT susţine o democraţie sănătoasă şi transparentă în România. Corupţia trebuie să dispară. Iar asta va avea loc doar atunci când există transparenţă, onestitate, integritate şi demnitate. România are nevoie de funcţionalitate. Instituţiile publice trebuie să funcţioneze eficient şi transparent. Banii publici trebuie să fie folosiţi în avantajul cetăţeanului şi în scopul dezvoltării ţării. Banii publici nu trebuie să ajungă în buzunarele corupţilor. Banii publici trebuie să fie rampa de lansare a viitorului unei naţiuni. Iar România are nevoie de lideri autentici şi oneşti care să lucreze cu bună credinţă în interesul poporului român.
|