|
primită de la domnul deputat Virgil Alin Chirilă (Grupul parlamentar al PSD)
Investiţiile publice sunt principalul motor economic pe care PSD a mizat odată cu intrarea la guvernare!
„Valoarea investiţiilor publice de anul trecut a fost de peste 20 de miliarde de euro. Pentru anul în curs, investiţiile publice prognozate vor fi mai mari cu 20% decât în 2023, ceea ce reprezintă echivalentul a 7,2% din PIB.
Au fost împlinite angajamentele din programul de guvernare de a face din investiţii un motor esenţial al creşterii economice. Din momentul intrării PSD la guvernare, avem investiţii publice totale de peste 60 de miliarde de euro, un record istoric pentru România. Cel mai important este că 60% din aceste investiţii au fost finanţate din fonduri europene, a declarat deputatul PSD Alin Chirilă.
Premierul Ciolacu are meritul incontestabil de a fi reuşit să mobilizeze şi să aloce resursele necesare pentru realizarea investiţiilor publice. În prezent se lucrează intens pe marile şantiere, pe baza finanţărilor europene. Datele statistice confirmă că volumul construcţiilor reprezintă principalul motor de creştere economică, fiind cu peste 25% mai mare în decembrie 2023, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.
„Cheia reuşitei o reprezintă activitatea miniştrilor social-democraţi, care au reuşit să crească absorbţia fondurilor europene la 96% în iunie 2023 şi există perspectiva unei rate de absorbţie de 98%-100%, până în iunie 2024. Banii europeni au finanţat şi vor continua să finanţeze puternic investiţiile publice în toate domeniile strategice, mai ales în domeniul infrastructurii de transport, unde toate tronsoanele de autostradă, finanţate din PNRR, au contracte semnate”, a subliniat deputatul social-democrat.
|