|
primit de la preşedintele Comisiei pentru afaceri europene, domnul deputat Ștefan Muşoiu (Grupul parlamentar al PSD)
Întrevedere pe teme de actualitate europeană şi internaţională între deputatul Ștefan Muşoiu, preşedintele Comisiei pentru afaceri europene a Camerei Deputaţilor, şi Martin Dvořák, ministrul afacerilor europene al Republicii Cehe
Marţi, 27 februarie a.c., preşedintele Ștefan Muşoiu a avut o întrevedere, la Palatul Parlamentului, cu domnul Martin Dvořák, ministrul afacerilor europene al Republicii Cehe, aflat în vizită oficială la Bucureşti.
La discuţii a fost prezentă şi E.S. doamna Halka Kaiserová, ambasador al Republicii Cehe la Bucureşti.
Din partea Comisiei, alături de preşedintele Ștefan Muşoiu, au participat domnii deputaţi Zoltán Zakarias (UDMR) şi Iulian Bulai (USR).
În deschiderea convorbirilor, preşedintele Muşoiu a adresat felicitări Republicii Cehe pentru cele două aniversări importante din acest an – 20 de ani de la aderarea la UE şi 25 de ani de la aderarea la NATO.
Oficialul român a apreciat relaţiile excelente de prietenie şi solidaritate dintre cele două state şi a evidenţiat cooperarea strânsă la nivelul UE şi NATO, bazată pe valori comune şi obiective de politică externă şi de securitate similare.
Părţile au susţinut continuarea sprijinirii Ucrainei, prin eforturile fiecărui stat membru al UE, dar şi la nivelul comunităţii europene şi transatlantice.
Discuţiile au vizat o serie de dosare de actualitate, inclusiv din perspectiva cooperării în scopul prevenirii conflictelor şi consolidării securităţii europene, cu accent pe aspectele de securitate regională.
Au fost abordate şi teme legate de politica de extindere a UE, în relaţie cu Balcanii de Vest şi cu partenerii estici – Ucraina, Republica Moldova şi Georgia.
|