|
primită de la domnul deputat Nicolae-Miroslav Petreţchi (Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale)
În urmă cu exact două luni, salutam adoptarea, de către Guvernul României, a Hotărârii privind clarificarea situaţiei juridice a Liceului Pedagogic ”Taras Șevcenko” din Sighetu Marmaţiei, judeţul Maramureş (singurul liceu din România cu predare integrală în limba ucraineană).
Hotărârea menţionată reprezintă un răspuns iniţial încurajator, clar şi coerent, la numeroasele demersuri efectuate de subsemnatul, atât ca parlamentar, cât şi ca preşedinte al Uniunii Ucrainenilor din România, precum şi de colegii mei din Uniune, pentru rezolvarea problemelor multiple şi grave cu care se confruntă acest liceu, emblematic pentru învăţământul cu predare în limba ucraineană din România.
Acest răspuns iniţial trebuie confirmat, continuat şi consolidat.
Am identificat cel puţin trei direcţii prioritare de acţiune pentru continuarea eforturilor, la nivel central şi local, de rezolvare integrată a problemelor menţionate.
Prima dintre ele o reprezintă demararea şi implementarea unor noi proiecte masive de investiţii.
Mai multe proiecte locale de investiţii au eşuat în ultimii ani. Am vorbit în dese rânduri, de la înalta tribună a Parlamentului României, despre eşecul acestora şi o fac şi acum. Unul dintre ele fiind deturnarea, în toamna anului trecut, a sumei alocate pentru lucrările de reabilitare planificate – sumele respective fiind utilizate în final, dintr-o regretabilă şi toxică eroare, pentru organizarea festivalului folk.
Liceul Pedagogic ”Taras Șevcenko” are nevoie vitală şi urgentă de investiţii pentru finalizarea construirii clădirii bibliotecii şi pentru renovarea holurilor şi faţadei interioare ale clădirii, care nu au fost reabilitate în ultimele două decenii.
Soluţiile în acest sens sunt numeroase, de la repararea erorii administraţiei locale, prin acordarea altei finanţări, până la intervenţii directe ale autorităţilor centrale pentru asigurarea finanţării necesare finalizării lucrărilor de reabilitare.
O a doua direcţie de acţiune prioritară o reprezintă crearea premiselor pentru performanţă educaţională. Conducerea acestuia, tolerantă şi protectoare pe plan intern, desfăşoară adevărate diversiuni educaţionale pentru sprijinirea colegilor de partid, inclusiv pentru a substitui limba ucraineană. Numeroase abateri de la regulamentele şcolare şi de la standardele de excelenţă educaţională se produc în mod repetat, iar fără intervenţia promptă a organelor abilitate vor fi afectate grav performanţele instituţionale, colective şi individuale ale liceului şi elevilor săi.
Am informat în mod repetat conducerea Ministerului Educaţiei şi cea a Inspectoratului Școlar Judeţean, de la care aşteptăm de mult răspunsuri, măsuri obiective şi concrete, precum şi verificări minuţioase, care să depăşească colegialitatea de partid, jumătăţile de măsură, pretextele birocratice, drumul greoi şi lent de la promisiune la acţiune.
O a treia direcţie o reprezintă crearea unui parteneriat pentru excelenţă între autorităţile şi instituţiile centrale şi locale, pentru transformarea Liceului Pedagogic „Taras Șevcenko“ într-o instituţie preuniversitară de excelenţă în domeniul învăţământului cu predare în limbile minorităţilor naţionale din România. Avem uriaşa oportunitate de a promova, împreună, un model al parteneriatului pentru excelenţă în domeniul educaţiei în limba maternă. Adresez, în acest sens, autorităţilor centrale şi locale cu atribuţii în domeniu şi altor instituţii relevante la nivel central şi local, invitaţia publică de a ne asocia într-un parteneriat informal pentru excelenţă ce poate nu doar salva de la degradare, ci şi reinventa acest liceu, ca emblemă a excelenţei în educaţie la nivel naţional!
|