Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la doamna deputat Alexandra Huţu (Grupul parlamentar al PSD)
Veşti bune de Ziua Familiei pentru cuplurile care vor să devină părinţi: Programul Naţional pentru creşterea natalităţii continuă şi în acest an

De Ziua Internaţională a Familiei, deputatul social-democrat Alexandra Huţu a anunţat că Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Șanse desfăşoară şi în acest an „Programul social de interes naţional de susţinere a cuplurilor şi a persoanelor singure, pentru creşterea natalităţii”.

Prin intermediul Programului sunt sprijinite 10.000 de cupluri şi femei singure care nu pot avea copii din cauza unor probleme medicale, care vor primi vouchere în valoare de 15.000 de lei pentru decontarea procedurilor necesare obţinerii unei sarcini.
„În urma Programului din 2023, 56 de solicitanţi din Botoşani beneficiază de acest sprijin sub formă de vouchere în demersurile lor de a deveni părinţi. Încurajez şi anul acesta cuplurile botoşănene să se înscrie în acest Program, pentru că nimic nu este mai important pentru o persoană decât să se bucure de copiii săi şi de familia sa. Vom continua să stimulăm natalitatea în România prin orice mijloace, având în vedere declinul demografic accentuat, precum şi sporul natural negativ din ultimii ani. Continuarea Programului guvernamental prin care se decontează sumele cheltuite pentru fertilizarea in vitro reprezintă garanţia importanţei pe care ministrul Familiei, doamna Natalia Intotero, o acordă măsurilor de creştere a natalităţii”, este de părere deputatul botoşănean Alexandra Huţu.
Sprijinul financiar se acordă pe baza cererii şi a declaraţiei pe propria răspundere a beneficiarului programului, însoţite de documente doveditoare, sub forma a două vouchere, un voucher medicamente în valoare de 5.000 lei şi un voucher proceduri medicale în valoare de 10.000 lei. Beneficiile acestui sprijin au impact nu doar pe termen scurt, prin acordarea voucherelor, ci şi pe termen lung, acesta contribuind la creşterea conştientizării cu privire la importanţa natalităţii şi la provocările cu care se confruntă familiile şi persoanele care doresc să devină părinţi.
„Apreciez implicarea directă şi continuă a doamnei ministru Natalia Intotero în ceea ce priveşte implementarea politicilor concrete pentru familie. Succesul imens de care s-a bucurat Programul şi numeroasele solicitări din partea cuplurilor, demonstrează încă odată că decizia înfiinţării şi continuării Programului FIV de către miniştrii social-democraţi are impactul dorit de români”, a completat Alexandra Huţu.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 9:45