|
primit de la vicepreşedintele Comisiei pentru afaceri europene, doamna deputat Mirela Furtună (Grupul parlamentar al PSD)
Oportunităţile de intensificare a relaţiilor parlamentare româno-germane, discutate în cadrul întrevederii dintre Comisiile pentru afaceri europene ale Parlamentului României şi Bundestagului Germaniei
Miercuri, 19 iunie, la Palatul Parlamentului, membrii Comisiilor pentru afaceri europene ale Camerei Deputaţilor şi Senatului României au primit vizita delegaţiei Comisiei pentru afaceri ale Uniunii Europene din Bundestag, conduse de dr. Anton Hofreiter, preşedintele comisiei.
Parlamentarii germani au fost însoţiţi de delegaţia Ambasadei Republicii Federale Germania la Bucureşti, conduse de E.S. domnul ambasador dr. Peer Gebauer.
Din partea Comisiei pentru afaceri europene a Camerei Deputaţilor au participat doamna vicepreşedinte Mirela Furtună şi domnii deputaţi Andi-Lucian Cristea, Viorel Băltăreţu, Ciprian-Titi Stoica şi Zakarias Zoltán.
Adresându-se delegaţiei germane, doamna vicepreşedinte Furtună a subliniat că întrevederea „reconfirmă nivelul excelent al relaţiilor bilaterale dintre România şi Germania, care sunt printre cele mai dezvoltate şi complexe relaţii ale României cu un alt stat membru al Uniunii Europene, reiterând sprijinul Parlamentul României pentru continuarea şi consolidarea relaţiilor cu Germania, atât la nivel bilateral, cât şi în cadrul UE şi NATO”.
În viziunea doamnei deputat, „prezenţa ridicată la vot a românilor pentru recentele alegeri europarlamentare reconfirmă interesul cetăţenilor pentru problematica europeană”, ceea ce ne determină să acţionăm pentru ca viitoarea arhitectură instituţională europeană să menţină o agendă solidă, bazată pe unitate, coeziune şi solidaritate la nivelul UE.
În continuarea intervenţiei, doamna vicepreşedinte Mirela Furtună a menţionat o serie de dosare de importanţă deosebită pentru România, discuţiile de astăzi reliefând similaritatea preocupărilor cu omologii germani: securitatea şi apărarea, inclusiv dezvoltarea unei industrii europene de apărare puternice; avansarea procesului de extindere al UE, atât pentru candidaţii din Balcanii de Vest, cât şi pentru cei din vecinătatea estică, cum ar fi Ucraina şi Republica Moldova; consolidarea pieţei interne; sporirea competitivităţii; creşterea rezilienţei şi completarea Spaţiului Schengen prin aderarea deplină a României şi Bulgariei.
Parlamentarii români au mulţumit părţii germane pentru sprijinul constant acordat în demersurile de integrare în Spaţiul Schengen.
La rândul lor, parlamentarii germani au subliniat importanţa pentru întreaga uniune a completării spaţiului de liberă circulaţie şi au reconfirmat susţinerea fermă pentru acest obiectiv al României, inclusiv din perspectiva demersurilor parlamentare.
Șeful delegaţiei germane, dr. Anton Hofreiter, a mulţumit pentru primirea prietenoasă şi discuţiile constructive, reiterând angajamentul Germaniei de a susţine obiectivele comune europene. Totodată, a fost apreciat efortul României de a sprijini Ucraina şi susţinerea părţii germane pentru extinderea UE şi acordarea unui sprijin consistent statelor candidate în procesul de negociere.
|