|
primită de la domnul deputat Kiss Janos (Grupul parlamentar al PNL)
23 august sau despre omniprezentul pericol al unirii extremelor
Astăzi este 23 august – pentru cei mai mulţi dintre noi, o zi aparent liniştită şi cu siguranţă călduroasă de vară. Însă, de această (cel puţin aparentă) linişte ne bucurăm doar pentru că trăim într-o lume în care există democraţie, există stat de drept, există limite în calea ingerinţelor statale în vieţile noastre şi, nu în ultimul rând, există forţe şi naţiuni dedicate apărării acestora.
Cu 85 ani în urmă, însă, cele două extreme ale acelor vremuri – extrema comunistă şi cea nazistă, încheiau, peste capetele unor naţiuni nevinovate din Europa de Est, între care se număra şi cea română, un Pact sinistru şi criminal care nu doar că împărţea continentul în sfere de influenţă, dar stabilea şi cine are dreptul să elimine fizic (sau mai bine am spune direct: să omoare, pentru că astfel de orori au nevoie să fie cunoscute, nu ascunse, căci doar conştientizându-le vom putea să nu le repetăm) pe cine considera de cuviinţă, în propriile sfere de influenţă. Tocmai de aceea, ziua de 23 august a devenit Ziua comemorării victimelor nazismului şi comunismului, pentru că nimic nu demonstrează mai bine caracterul fatal al oricărei extreme decât actul încheiat între reprezentanţii acestora. Aceasta deoarece, indiferent cât de opuse păreau în teorie doctrinele care stăteau la baza acestor extreme, aveau un teribil şi genocidal punct comun: pretenţia reprezentanţilor fiecăreia că sunt în măsură să stabilească cine trăieşte şi cine moare. Motivele nici nu contează, întrucât nici o filosofie politică ce pretinde a stabili motivele pentru care un individ trebuie eliminat din societate nu poate fi considerată altceva decât o aberaţie mortală! Aceasta este, de altfel, şi lecţia cea mai importantă a zilei de astăzi: extremele ucid, şi nici una dintre ele nu poate fi considerată vreodată o soluţie la orice problemă socială, economică sau de orice altă natură, oricât de ademenitoare ar suna cântecele de sirenă ale apologeţilor săi!
|