Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primit de la preşedintele Comisiei pentru afaceri europene, doamna deputat Mirela Furtună (Grupul parlamentar al PSD)
Doamna deputat Mirela Furtună, preşedintele Comisiei pentru afaceri europene, în cadrul audierii comisarului european: „Sunt convinsă că expertiza şi profesionalismul Roxanei Mînzatu vor sprijini atât România, cât şi Uniunea Europeană în îndeplinirea priorităţilor mandatului"

Astăzi, 5 noiembrie a.c., comisiile reunite pentru afaceri europene şi politică externă ale Parlamentului României au audiat-o pe doamna Roxana Mînzatu, nominalizată de Guvernul României pentru funcţia de membru al Comisiei Europene, cu responsabilităţi în domeniul competenţelor şi educaţiei, locurilor de muncă de calitate şi drepturilor sociale.

Este pentru întâia oară de la aderarea României la Uniunea Europeană când un oficial al ţării noastre este nominalizat pentru funcţia de vicepreşedinte al Comisiei Europene. În cadrul acestui for, doamna Roxana Mînzatu a fost desemnată Vicepreşedinte executiv pentru oameni, competenţe şi pregătire pentru situaţii de criză.
În intervenţia sa, doamna Mirela Furtună a felicitat-o pe doamna Mînzatu pentru numire, exprimând încrederea că expertiza şi viziunea sa strategică vor aduce o contribuţie semnificativă în formularea politicilor europene.
„Sunt încrezătoare în capacitatea doamnei Mînzatu de a reprezenta România cu profesionalism şi dedicare în noul său rol. Experienţa sa politică, atât la nivel naţional, cât şi european, precum şi cunoştinţele solide în gestionarea fondurilor europene, sunt atuuri valoroase pentru această misiune,” a afirmat Mirela Furtună.
Referindu-se la iniţiativele europene menite să promoveze incluziunea socială, doamna preşedinte Furtună a subliniat rolul programului Erasmus+, care facilitează mobilitatea studenţilor şi cadrelor didactice în Europa, cu accent pe accesul tinerilor din medii vulnerabile la acest program şi a solicitat viitorului comisar european să implementeze măsuri concrete care să îmbunătăţească diseminarea informaţiilor, astfel încât un număr cât mai mare de tineri din zone defavorizate să beneficieze de oportunităţile educaţionale europene.
În urma audierii, doamna Roxana Mînzatu, nominalizată pentru portofoliul competenţe şi educaţie, locuri de muncă de calitate şi drepturi sociale, a primit aviz favorabil cu majoritatea voturilor deputaţilor şi senatorilor prezenţi.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 7:14