|
primită de la doamna deputat Cătălina Ciofu (Grupul parlamentar al PNL)
16 noiembrie – Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial
De aproape trei ani auzim în mod constant, şi de mai mulţi ani în mod intermitent, tot felul de argumente istorice în a hotărî cui trebuie să aparţină teritorii diferite.
Din noroaiele Ucrainei şi până în deşerturile Israelului, oameni care altfel ar putea trăi vieţi frumoase şi împlinite şi le curmă în numele dorinţei nu doar a unor lideri, ci şi a lor, personală, de a reconfigura graniţe, de a distruge aşezări şi de a muta sau elimina oameni pentru a reface graniţe din vremuri reale sau imaginare. Cu alte cuvinte, folosesc istoria pentru a justifica acţiuni politice şi militare, iar lucrul acesta s-a dovedit, de-a lungul timpului, nu doar falimentar, ci de-a dreptul criminal sau chiar genocidar. Istoria este, fără îndoială, cea mai frumoasă poveste, însă atunci când este folosită pentru a justifica pretenţii politice sau teritoriale, ea se transformă din ceva sublim şi înălţător în armă a unor crime de proporţii uneori inimaginabile.
În acest timp, graţie unor oameni dedicaţi şi pentru care istoria reprezintă izvor de frumos şi de armonie, elemente de patrimoniu cultural imaterial, precum ritualul căluşului, doina, ceramica de Horezu, colindatul de ceată bărbătească, jocul fecioresc, tehnicile de realizare a pieselor de artă din scoarţă de copac, Mărţişorul, creşterea cailor de rasă lipiţană şi arta cămăşii cu altiţă şi-au găsit locul printre acele monumente ale simţului artistic popular, în catalogul patrimoniului imaterial universal.
Astfel de mostre de sensibilitate şi de spirit creator animat de sentimente înălţătoare sunt exact ceea ce ne trebuie pentru a realiza că nici spiritul, nici mintea nu au graniţe, şi singurele limite aflate în calea trăirilor noastre sunt cele pe care ni le punem noi înşine. De ce, aşadar, ne luptăm în loc să ne preţuim unii pe alţii? Uitaţi câte dintre elementele din enumerarea de mai sus celebrează viaţa, de ce atunci căutăm atâtea modalităţi de a o lua? Să celebrăm, deci, ceea ce ne uneşte, căci de ceea ce ne dezbină au alţii, animaţi de intenţii distructive, grijă să ne amintească.
|
