|
primită de la domnul deputat Kiss Janos (Grupul parlamentar al PNL)
1 Decembrie – ce facem cu România pe care ne-au lăsat-o înaintaşii noştri?
1 Decembrie este Ziua Naţională a României, o zi naţională care, prin semnificaţiile ei, ne face să privim şi spre trecut, şi spre prezent, dar şi spre viitor.
Spre trecut privim, desigur, pentru că trecutul este cel care a pus bazele prezentului, iar unitatea (atât cea de la 1918, cât şi cea din prezent) românilor se bazează pe continuitatea lor istorică în teritoriul locuit în prezent (şi în teritorii aflate în prezent în afara statului român), pe eforturile poporului român de a se emancipa de sub dominaţia diferitelor imperii şi de a realiza proiectul unirii tuturor românilor în acelaşi stat şi pe sacrificiile făcute pentru realizarea acestui deziderat.
Spre prezent pentru că, pe lângă proiectul unităţii naţionale, românilor nu le-a lipsit niciodată un alt proiect, cel al (re)racordării la unitatea europeană. Or, acel proiect este în prezent realizat, însă lucrul acesta nu trebuie să ne facă, precum bine spune acea zicală populară, „să ne culcăm pe o ureche”.
Marele joc al concurenţei dintre autoritarism şi democraţie nu se termină niciodată, iar de rezultatul din fiecare moment al acestui joc depinde soarta unor societăţi, a unor naţiuni, precum este şi cea română. Și, pentru că a venit vorba despre soarta societăţii româneşti, odată la patru ani, aceasta este în mod direct şi fără putinţă de tăgadă în mâinile noastre.
Uneori este firesc să dorim să transmitem un mesaj conducătorilor ţării, însă în acelaşi timp, este nu doar important, ci şi vital să ne amintim că de opţiunile noastre privitoare la acei conducători depinde propriul nostru viitor.
Dacă ne mărginim la transmiterea de semnale şi nu avem în vedere importanţa unor alegeri raţionale, este posibil să cădem în capcana unor societăţi precum cea iraniană, care au realizat prea târziu ce greşeală au făcut susţinând forţe politice extremiste. Aceasta pentru că pe forţele politice democratice le putem înlocui de la putere odată ce realizăm că nu-şi duc la bun sfârşit mandatul acordat de popor, însă cu extremiştii nu avem niciodată această şansă, ei odată aleşi au tendinţa să rămână acolo!
La mulţi ani români, la mulţi ani România!
|