|
primit de la vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, doamna deputat Oana-Silvia Țoiu (Grupul parlamentar al USR)
Palatul Parlamentului va fi iluminat în violet, astăzi,
de Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi
Vicepreşedinta Camerei Deputaţilor, Oana Țoiu, celebrează Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi prin iluminarea clădirii Parlamentului, marţi, 3 decembrie, în intervalul 19.00-23.00, în culoarea violet.
“Prea mult timp persoanele cu dizabilităţi, copii, adulţi, vârstnici, au fost invizibile decidenţilor şi este momentul să celebrăm dizABILITATEA, contribuţia pentru societate şi să recunoaştem datoria noastră, a Parlamentului, să facem legi care să înlăture din calea lor barierele din societate. O viaţă împlinită este ceva ce trebuie să devină accesibil tuturor, iar fiecare persoană să aibă acces la educaţie şi muncă şi îngrijire şi respect”, a declarat deputata USR, Oana Țoiu, vicepreşedintă a Camerei Deputaţilor.
Partener al iluminării clădirii este Camera de Comerţ a Diversităţii din România (RDCC), o organizaţie non-profit care promovează principiile diversităţii şi incluziunii în comunitatea de afaceri din România şi sprijină dezvoltarea economiei româneşti prin implementarea unei mai mari diversităţi şi incluziune.
În România există 942.889 persoane cu dizabilităţi, conform statisticilor realizate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi (ANPDPD). Dizabilitatea este o problemă a drepturilor omului, persoanele cu dizabilităţi confruntându-se cu acte de discriminare şi stigmatizare. Prin acest manifest, se promovează incluziunea şi susţinerea demnităţii şi drepturilor acestei categorii.
În continuare persoanele cu dizabilităţi nu au acces deplin la educaţie, muncă, cultură, dar câteva progrese s-au făcut.
Câteva dintre iniţiativele şi reuşitele acestui mandat sunt enumerate mai jos:
Legea care permite accesul liber şi gratuit câinilor ghizi în toate locurile publice şi scuteşte persoanele cu dizabilităţi de plata tarifului de omologare RAR (Legea nr.136/2024);
Eliminarea obligativităţii persoanelor cu handicap ireversibil şi care nu pot urma programe de recuperare de a merge regulat în faţa comisiilor de evaluare pentru a primi certificatul de confirmare a handicapului. Acum comisiile de evaluare să stabilească un termen permanent de valabilitate pentru aceste certificate (Legea nr.340/2023);
Posibilitatea ca părinţii, aparţinătorii persoanelor dizabilităţi, să îşi protejeze şi cariera. Pentru cei ce devin asistent personal temporar, în urma unui accident sau ca îngrijire paliativă sau sub tratamentul de cancer al celor dragi sau alte cazuri, acum există opţiuni de a fi şi asistent personal şi de a relua cariera (Legea nr.140/2023);
Proiectul legislativ pentru repararea inechităţilor din legea pensiilor (amendamente la PL-x 553/2024);
Proiectul legislativ pentru corectarea inechităţilor de salarizare a asistenţilor personali (PL-x 559/2024 şi amendamente la PL-x nr.244/2024);
Organizarea primului concurs protejat din Parlament, în 2021, pentru angajarea persoanelor cu dizabilităţi;
„Avem, în România, peste 45.000 de copii cu handicap grav şi drept la asistent personal, la care se adaugă cazurile cu afecţiune temporară gravă, precum cancerul. În toate aceste situaţii, decizia de a deveni asistent personal înseamnă pentru părinţi renunţarea la cariera şi contractul de până atunci. Am reuşit, în 2023, să adoptăm legea care permite părinţilor să se angajeze pe durata tratamentului ca asistent personal protejând şi carierele lor anterioare. Contractul sau raportul de serviciu pot fi suspendate temporar şi apoi reluate. Cred că familia este baza oricărei societăţi puternice şi vreau să îmbunătăţesc echilibrul dintre viaţa profesională şi cea personală, pentru ca părinţii să aibă sprijin real în creşterea copiilor lor”, a declarat Oana Țoiu, vicepreşedinta Camerei Deputaţilor.
Prin iluminarea clădirii Parlamentului în culoarea violet, România îşi manifestă solidaritatea pentru persoanele vulnerabile şi determinarea în privinţa construirii unei societăţi fără bariere, alăturându-se, astfel, statelor şi instituţiilor din întreaga lume care marchează, în acest mod, Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi.
|