Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primit de la domnul deputat Dumitru Țiplea (Grupul parlamentar al PNL)

Un buget gestionat corect, cu un deficit ţinut sub control se traduce în bani pentru investiţii, pe de o parte, şi în capacitatea de funcţionare a statului, pe de alta. Avem nevoie de autostrăzi, de educaţie, de sănătate, şi toate acestea necesită bani!


De aceea, ne-am angajat ca în anul 2025 să reducem deficitul bugetar la 7% din PIB, iar noul buget este construit exact pe această proiecţie!

✔ Astfel, facem dovada că România este capabilă să-şi respecte angajamentele, ceea ce va duce la stoparea diminuării ratingului de ţară şi scăderea treptată a dobânzilor pentru împrumuturile externe!
✔ Traversăm o perioadă dificilă, este adevărat. Nu noi am generat-o, dar şi noi suntem obligaţi să ne adaptăm!
✔ Aşadar, ce rezolvă în mod concret acest buget şi ce ne propunem pentru anul şi mandatul care tocmai au început?
1. Sprijinim mediul privat prin consolidarea predictibilităţii legislative, bugetare şi fiscale;
2. Ajutăm administraţiile locale oferindu-le resursele necesare investiţiilor şi marja de acţiune de care au nevoie pentru a determina singure ce, cât, unde şi cum au nevoie să facă, în beneficiul cetăţenilor din fiecare comună, oraş sau judeţ în parte;
3. Oprim creşterea deficitului şi punem punct incertitudinilor privitoare la capacitatea României de a-şi gestiona veniturile şi cheltuielile;
4. Asigurăm resurse pentru investiţii alocând proiectelor de dezvoltare 7,8% din PIB;
5. Menţinem cota unică de impozitare (pe care PNL a introdus-o şi numai PNL o apără) pe baza căreia întreprinzătorii şi-au construit bugetele pentru 2025;
6. Îmbunătăţim gradul de colectare a veniturilor la buget pentru a ajunge la un nivel de 35% (în condiţiile în care media Uniunii Europene se cifrează în jurul a 40%);
7. Oprim risipa banului public şi creştem eficienţa şi competenţa administraţiei publice. E timpul să spunem „stop” sinecurilor şi risipei. După cum am demonstrat la Oradea şi în judeţul Bihor, statul poate funcţiona mai bine cheltuind mai puţin bani. Și ce a funcţionat la Oradea va da roade şi în Bucureşti, şi în tot restul ţării!
8. Creştem gradul de absorbţie a fondurilor europene;
9. Sprijinim îndeplinirea jaloanelor şi finalizarea proiectelor din cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi, realizând toate acestea,
10. Obţinem o creştere economică de 2,5% pentru anul 2025, cu tendinţă de creştere în viitor, astfel transformând România într-o ţară cu o economie eficientă, dezvoltată, predictibilă şi prietenoasă pentru întreprinzători!
Știm, poate fi dificil să atingem aceste obiective şi cu siguranţă va fi nevoie de unele sacrificii, dar merită, dacă vrem să dezvoltăm România cu adevărat, să facem din ea o ţară în care să ne fie drag să trăim şi să ne creştem copiii şi în care Diaspora să-şi dorească să revină.
Trebuie să facem toate acestea şi trebuie să le facem acum! Timpul nu mai are răbdare cu noi şi nici românii. E momentul să trecem la treabă!
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 7:17