|
primită de la doamna deputat Raisa Enachi (Grupul parlamentar SOS România )
2 aprilie nu este doar despre autism, ci despre românii care au nevoie să fie înţeleşi, sprijiniţi şi acceptaţi
Astăzi nu vorbim doar despre autism. Vorbim despre copii care nu privesc în ochi, dar simt. Despre tineri care nu rostesc cuvinte, dar au lucruri de spus. Despre părinţi care nu cer milă, ci sprijin.
Autismul nu este o „problemă”. Problema este tăcerea din jurul lui. Nepăsarea. Lipsa centrelor. Listele de aşteptare la terapie. Profesorii care spun „nu ştim ce să facem cu el”.
România are nevoie de o schimbare de perspectivă. Nu mai e suficient să bifăm o zi în calendar şi să aprindem o lumină albastră. Avem nevoie de o hartă reală a serviciilor disponibile şi a celor care lipsesc. Este nevoie de sprijin direct pentru părinţi, nu doar de broşuri frumos tipărite şi promisiuni care nu se concretizează. Avem nevoie de educatori şi învăţători pregătiţi, care să nu fie speriaţi sau nepregătiţi în faţa unui copil cu autism. Iar politicile publice trebuie gândite împreună cu cei implicaţi direct, părinţi, specialişti, organizaţii, nu redactate în birouri izolate de realitate.
Autismul nu dispare după ce trece copilăria. Mulţi părinţi mărturisesc cu frică: „Ce se va întâmpla cu el după ce noi nu vom mai fi?”. Este o întrebare grea, pe care trebuie să avem curajul s-o punem şi mai ales să oferim un răspuns, prin politici asumate şi centre pentru viaţa adultă.
În calitate de deputat şi ca mamă, consider că trebuie să coborâm din discursuri şi să privim în ochii acestor familii. Au obosit să tot aştepte. Și nu mai au timp.
Autismul cere răbdare, înţelegere şi resurse. Dar mai ales cere voinţă. Iar asta nu ţine de sistem, ţine de noi.
|
