Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la domnul deputat Remus-Gabriel Lăpuşan (Grupul parlamentar al PSD)
Legea privind pensiile magistraţilor, o reformă necesară

Camera Deputaţilor a adoptat miercuri, 23 aprilie, Propunerea legislativă pentru modificarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu.

Actul normativ, iniţiat de PSD, alături de partenerii de coaliţie, aduce modificări importante în cadrul angajamentelor asumate de România prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), având ca scop corectarea dezechilibrelor faţă de sistemul public de pensii, prin reducerea diferenţelor dintre pensiile de serviciu şi cele din sistemul public bazat pe contributivitate.
Principalele măsuri adoptate includ:
  • Creşterea vârstei de pensionare pentru magistraţi, care va fi aplicată din anul 2026, la atingerea vârstei standard de 65 de ani.
  • Magistraţii şi personalul de specialitate juridică, cu o vechime de cel puţin 25 de ani realizată numai în aceste funcţii, se pot pensiona la împlinirea vârstei standard de pensionare de 65 de ani şi pot beneficia de o pensie de serviciu în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de media indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi a sporurilor avute în ultimele 48 de luni de activitate înainte de data pensionării. Cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 100% din suma netă corespunzătoare indemnizaţiei de încadrare brute lunare avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării. Până la adoptarea acestei propuneri legislative, cuantumul net al pensiei se raporta la venitul net avut în ultima lună de activitate, şi nu la indemnizaţia de încadrare.
    De pensia de serviciu beneficiază, la împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzute de sistemul public de pensii, magistraţii şi personalul de specialitate juridică cu o vechime între 20 şi 25 de ani numai în aceste funcţii, în acest caz cuantumul pensiei fiind micşorat cu 1% din baza de calcul pentru fiecare an care lipseşte din vechimea integrală de 25 de ani în aceste funcţii.
    Am votat pentru adoptarea acestui proiect care reprezintă un angajament ferm pentru echitate socială şi responsabilitate fiscală. Este un pas necesar în direcţia unei reforme sustenabile şi corecte a pensiilor de serviciu.
  • Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 7:39