|
primită de la doamna deputat Raisa Enachi (Grupul parlamentar SOS România)
14 Mai – Ziua Naţională de cinstire a martirilor din temniţele comuniste
O zi pentru adevăr, memorie şi recunoştinţă
Ziua de 14 mai a fost declarată, prin Legea nr. 127/2017, Ziua Naţională de Cinstire a Martirilor din Temniţele Comuniste, o zi în care România aduce omagiu celor care au suferit în închisorile regimului totalitar pentru credinţa lor, pentru curajul de a gândi liber şi de a nu abdica de la principii.
Această comemorare este legată de noaptea de 14 spre 15 mai 1948, când regimul comunist a declanşat o amplă operaţiune de arestare a peste 10.000 de tineri, intelectuali şi membri ai diferitelor confesiuni religioase. Fără proces real şi fără apărare, au fost anchetaţi, condamnaţi şi trimişi în cele mai dure penitenciare din ţară, Piteşti, Gherla, Aiud, Sighet, Râmnicu Sărat, Târgu Ocna, Jilava, Arad sau Văcăreşti.
Pentru aceşti oameni, temniţa nu a însemnat doar o pedeapsă fizică, ci o încercare de a le distruge identitatea, credinţa şi demnitatea, mulţi nu au supravieţuit, cei care au ieşit din acele locuri au fost, pentru tot restul vieţii, purtători ai unei suferinţe pe care statul nu a recunoscut-o decât târziu, cu întârziere şi, adesea, cu jumătăţi de măsură.
Legea prin care această zi a fost instituită a fost adoptată în Parlament în anul 2017, după ce fusese propusă în martie 2016 de un grup de parlamentari din mai multe partide. A fost promulgată de Preşedintele României la 30 mai 2017 şi publicată în Monitorul Oficial pe 31 mai. Legea prevede ca această zi să fie marcată anual prin manifestări organizate de autorităţile centrale şi locale, dar şi de instituţiile culturale, prin ceremonii, depuneri de coroane şi evenimente dedicate păstrării memoriei.
Memoria acelor suferinţe este astăzi păstrată în câteva locuri de referinţă pentru istoria recentă a României. Închisoarea de la Sighet a fost transformată în Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, la iniţiativa unei echipe de intelectuali şi supravieţuitori. Este un spaţiu al memoriei colective, dedicat nu doar suferinţei, ci şi rezistenţei morale. În anul 1998, Consiliul Europei a declarat Memorialul de la Sighet drept unul dintre principalele locuri de păstrare a memoriei din Europa.
Un alt loc de cinstire a martirilor se află la Aiud, în zona numită „Râpa Robilor”. Aici a fost ridicat între 1992 şi 1999 ansamblul monumental Calvarul Aiudului, un monument de mari dimensiuni, care simbolizează sacrificiul celor care au purtat în spate crucea unui neam întreg. Numele multora dintre cei care şi-au pierdut viaţa în temniţele comuniste au fost săpate în piatră, pentru a rămâne ca mărturie peste veacuri.
Astăzi, 14 mai, nu este doar o zi de comemorare, este o zi de conştientizare, o zi în care suntem chemaţi să ne amintim că libertatea nu este un dar venit din afară, ci o cucerire dureroasă, plătită de strămoşi noştri. Este datoria noastră să nu uităm şi să transmitem mai departe adevărul despre crimele şi suferinţele din temniţele comuniste, nu din ură, ci din respect.
|