|
primită de la doamna deputat Maria Cernit (Grupul parlamentar POT)
Când libertatea însemna temniţă, ei au rămas oameni liberi
Despre curaj, despre verticalitate, despre ce înseamnă să nu-ţi trădezi conştiinţa, chiar când totul te apasă să taci.
În noaptea de 14 spre 15 mai 1948, peste 10.000 de tineri, intelectuali, preoţi, oameni care aveau ceva de spus, nu ceva rău, doar altceva decât dicta regimul, au fost ridicaţi şi trimişi în temniţele groazei, Aiud, Piteşti, Gherla, Sighet. Au fost anchetaţi, torturaţi, distruşi sistematic, unii au murit, alţii au ieşit schilodiţi pe viaţă, dar niciunul nu a fost înfrânt cu adevărat.
Au rămas în istorie câteva nume care şi astăzi ne obligă, Nicolae Steinhardt, omul care a scris despre bucuria din întuneric, Gheorghe Calciu, vocea care a predicat libertatea din celulă, Iuliu Maniu, simbolul lucid al democraţiei strivite, Radu Gyr, poetul care „a ridicat din gropi o ţară”, Mircea Vulcănescu, cel care a murit spunând, „Să nu ne răzbunaţi!” şi Dumitru Stăniloae, teologul care a apărat credinţa, chiar şi în spatele gratiilor.
Dar în spatele acestor figuri emblematice au fost mii de anonimi. Oameni tineri, ca noi. Care nu şi-au trădat credinţa, idealurile sau libertatea interioară.
Astăzi nu avem scuze, avem istorie, avem modele şi avem o datorie,
să nu uităm, să nu devenim comozi în faţa nedreptăţii, să nu dăm niciodată vina pe „vremuri”.
În acest context, 14 mai este despre demnitate, despre ce înseamnă să rezişti, nu cu forţa, ci cu coloana dreaptă.
|
