|
primită de la domnul deputat Răzvan-Iulian Ciortea (Grupul parlamentar al PSD)
România încasează a treia tranşă din PNRR
În declaraţia politică de miercuri, 21 mai, depusă la Camera Deputaţilor, am subliniat faptul că în ultima vreme, spaţiul public a fost invadat de o serie de dezinformări menite să inducă în eroare opinia publică, sugerând, în mod fals, că România ar fi în pericol de a pierde sau că deja i s-ar fi tăiat fondurile europene.
Aceste afirmaţii sunt complet nefondate şi rău intenţionate, făcând parte dintr-o campanie de manipulare ce riscă să afecteze grav încrederea cetăţenilor în instituţiile europene şi în capacitatea statului român de a gestiona aceste resurse.
România va încasa a treia tranşă din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), în valoare totală de 2,7 miliarde de euro, dintre care 1,3 miliarde urmează să fie viraţi pe 10 iunie. Restul sumei va fi accesat în lunile următoare, în funcţie de finalizarea jaloanelor rămase.
Această finanţare crucială pentru economia naţională este rezultatul direct al eforturilor Guvernului României, iar majoritatea jaloanelor îndeplinite până acum au fost gestionate de miniştri PSD. Este o dovadă clară a responsabilităţii şi seriozităţii cu care tratăm resursele europene şi angajamentele asumate faţă de Comisia Europeană.
Din păcate, unele voci încearcă să transforme aspecte tehnice – precum corecţiile sau revizuirea unor jaloane – în false scandaluri politice. În mod special, Legea pensiilor speciale, deşi a fost adoptată şi negociată împreună cu reprezentanţii Comisiei Europene, a fost blocată temporar de CCR în urma intervenţiei magistraţilor. În prezent, există deja un proiect legislativ în Parlament care adresează observaţiile CCR.
România NU pierde bani europeni. România se dezvoltă cu fonduri europene. Iar PSD este garantul absorbţiei acestora în interesul românilor.
Îndemn întreaga clasă politică la responsabilitate şi adevăr. Nu ne permitem să subminăm încrederea cetăţenilor prin manipulări şi distorsionări, indiferent de calculul politic.
|