|
primit de la preşedintele Comisiei pentru afaceri europene, doamna deputat Diana Stoica (Grupul parlamentar al USR)
Consultări cu privire la viitorul regulament european menit să asigure acces la medicamente esenţiale
Comisia pentru afaceri europene a Camerei Deputaţilor a fost sesizată şi urmează să dezbată pe fond propunerea de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind accesul echitabil şi sigur la medicamente critice, COM(2025) 102.
În acest context, la iniţiativa preşedintei Comisiei, Diana Stoica, împreună cu europarlamentarul Vlad Vasile-Voiculescu, a fost organizată astăzi, 2 iunie 2025, la Palatul Parlamentului, o consultare cu actori relevanţi din domeniu, pentru identificarea principalelor preocupări şi priorităţi naţionale în raport cu obiectivele promovate la nivel european.
Propunerea COM(2025) 102, adoptată de Comisia Europeană la 11 martie 2025, urmăreşte reducerea vulnerabilităţilor structurale din lanţurile de aprovizionare cu medicamente esenţiale, printr-un cadru legislativ care să sprijine producţia europeană, diversificarea surselor şi monitorizarea unitară a stocurilor.
Crizele recente, precum pandemia COVID-19 şi instabilitatea geopolitică, au evidenţiat dependenţa Uniunii Europene de importurile externe pentru medicamente esenţiale, subliniind necesitatea unei abordări coordonate la nivelul Uniunii pentru protejarea sănătăţii publice şi consolidarea rezilienţei economice.
La discuţiile de la Palatul Parlamentului au participat reprezentanţi ai pacienţilor, ai societăţii civile, ai autorităţilor publice din domeniu, ai mediului de afaceri şi ai camerelor de comerţ, precum şi ai producătorilor de medicamente.
Temele abordate au vizat starea actuală a sistemului naţional, provocările cu care se confruntă sectorul, contribuţia fiecărui actor relevant şi direcţiile strategice necesare pentru asigurarea accesului echitabil la medicamente esenţiale.
S-a evidenţiat necesitatea unor politici coerente şi a unei colaborări strânse între autorităţi, organizaţiile de pacienţi şi producători, în vederea consolidării capacităţilor interne şi creşterii securităţii aprovizionării.
Preşedinta Diana Stoica a accentuat că România trebuie să contribuie activ la conturarea poziţiei sale în cadrul dezbaterilor europene, iar consultarea de astăzi reprezintă un prim exerciţiu de dialog aplicat, menit să reunească expertiza naţională în vederea susţinerii unui punct de vedere articulat şi reprezentativ la nivel european.
La rândul său, europarlamentarul Vlad Voiculescu a arătat că regulamentul propus deschide oportunitatea construirii unui sistem european mai rezilient şi mai puţin dependent de importuri, accentuând importanţa implicării României în definirea şi implementarea acestor politici.
În urma discuţiilor, s-a convenit asupra continuării acestui demers consultativ, pentru a asigura o reprezentare solidă, coerentă şi fundamentată a poziţiei naţionale în procesul decizional european, cu implicarea unui număr cât mai larg de actori relevanţi din domeniu.
|