|
primită de la domnul deputat Radu-Mihail Ionescu (neafiliat)
4 Iunie: Ziua Tratatului de la Trianon
Un act de recunoaştere internaţională şi un moment de echilibru istoric
Astăzi, 4 iunie, comemorăm şi sărbătorim totodată un moment esenţial pentru afirmarea naţională a poporului român: semnarea Tratatului de la Trianon din anul 1920.
Acest tratat a fost, pe de-o parte, o încheiere formală a unui conflict mondial, iar pe de alta, un act de recunoaştere internaţională a unui adevăr istoric exprimat de voinţa populară a românilor în Marea Adunare de la Alba Iulia, la 1 decembrie 1918.
Diplomaţia românească a demonstrat profesionalism, coerenţă şi determinare. Prin eforturi susţinute, România a reuşit să obţină ceea ce i se cuvenea: recunoaşterea graniţelor fireşti şi a dreptului românilor de a trăi într-un stat naţional unitar.
Trianonul nu a creat România Mare, ci a consfinţit-o. Un aspect fundamental al acestui proces este faptul că, în urma tratatului şi a Declaraţiei de la Alba Iulia, românii au devenit cetăţeni egali în drepturi cu toţi ceilalţi locuitori ai Transilvaniei. A fost un pas esenţial spre construirea unei societăţi pluraliste, în care convieţuirea interetnică şi respectul reciproc au devenit valori esenţiale.
Astăzi, la mai bine de un secol de la acele evenimente, în ciuda provocărilor istorice sau a tensiunilor izolate, românii, maghiarii, saşii, secuii şi toate celelalte comunităţi din Transilvania reuşesc să trăiască împreună, să muncească împreună şi să clădească împreună un viitor comun în spirit european.
Ziua Tratatului de la Trianon este un moment de reflecţie matură asupra unei victorii paşnice a dreptului şi a echilibrului.
Să preţuim acest patrimoniu de unitate, să îl apărăm de manipulări şi să continuăm să construim o Românie suverană în care toţi cetăţenii, indiferent de etnie, se simt respectaţi şi parte integrantă din destinul comun.
Propun cinci măsuri esenţiale:
1. Preţuri minime garantate, astfel încât ţăranul să nu mai vândă în pierdere şi să nu mai fie la mila intermediarilor;
2. Centre publice de colectare şi distribuţie regională, care să elimine specula şi să asigure pieţe corecte pentru producţia românească;
3. Plăţi directe şi rapide, fără birocraţie absurdă – subvenţiile trebuie să ajungă când e nevoie, nu când e prea târziu;
4. Prioritizarea produselor locale în achiziţiile publice: în spitale, în şcoli, în armată – românii trebuie să mănânce româneşte;
5. O strategie naţională de dezvoltare rurală, cu acces la tehnologie, la credit, la educaţie – nu doar supravieţuire, ci progres.
Aceasta nu este o favoare. Este o reparaţie istorică.
|
