|
primit de la preşedintele Comisiei pentru afaceri europene, doamna deputat Diana Stoica (Grupul parlamentar al USR)
Participarea delegaţiei Comisiei pentru afaceri europene a Camerei Deputaţilor la cea de-a 73-a reuniune plenară a COSAC de la Varşovia (8 – 10 iunie 2025), eveniment organizat în cadrul dimensiunii parlamentare a Preşedinţiei poloneze a Consiliului UE
Comisia pentru afaceri europene a Camerei Deputaţilor a fost reprezentată de domnii deputaţi Ionel-Ovidiu Bogdan şi Cosmin-Ioan Corendea.
Discuţiile au vizat subiecte de interes comun pentru viitorul Uniunii Europene: implementarea priorităţilor Preşedinţiei poloneze a Consiliului UE, programele de lucru ale Comisiei Europene şi Parlamentului European în noul ciclu instituţional, Agenda Strategică a UE, avansarea politicii de extindere a Uniunii, precum şi aspecte legate de consolidarea rezilienţei cibernetice şi combaterea dezinformării.
În intervenţia avută în cadrul sesiunii a treia, dedicată viitorului cadrul financiar multianual al Uniunii Europene, deputatul Ionel-Ovidiu Bogdan a afirmat că „noile provocări în materie de migraţie, controlul frontierelor, terorism, apărare şi securitate necesită un răspuns adecvat, însă nu în detrimentul politicilor tradiţionale, precum politica de coeziune şi politica agricolă comună” şi a susţinut, în acest context, alocarea unui sprijin corespunzător pentru apărare şi securitate, ca garanţie pentru siguranţa cetăţenilor europeni.
În cadrul celei de-a patra sesiuni dedicate politicii de extindere a Uniunii Europene, deputatul Ionel-Ovidiu Bogdan a reiterat sprijinul ferm al României pentru procesul de extindere, subliniind că „o Uniune Europeană mai mare şi mai puternică îşi poate spori influenţa geopolitică şi consolida securitatea şi competitivitatea”. Totodată, oficialul român a subliniat importanţa acordării de semnale politice clare şi a unui sprijin concret ţărilor candidate, menţionând că noile planuri de creştere pentru Balcanii de Vest, Republica Moldova şi mecanismul de susţinere pentru Ucraina pot accelera convergenţa socioeconomică a acestor state cu Uniunea Europeană.
Referindu-se la sprijinul pentru Republica Moldova, deputatul a amintit că aceasta a fost a doua cea mai afectată ţară de la începutul războiului Rusiei împotriva Ucrainei şi a pledat pentru continuarea susţinerii guvernului democratic de la Chişinău prin orice mijloace relevante: „Republica Moldova are o populaţie majoritar pro-europeană, un guvern pro-european şi, cu sprijinul nostru, al statelor membre, un viitor european”, a concluzionat oficialul român.
În cadrul sesiunii a cincea, care a abordat consolidarea rezilienţei cibernetice şi combaterea dezinformării, deputatul Ionel-Ovidiu Bogdan a atras atenţia asupra riscurilor crescute, generate de dezinformare şi ştiri false, în actualul context geopolitic.
„Alegerile recente din ţările noastre au subliniat pericolele pe care le prezintă dezinformarea şi ştirile false ca parte a războiului hibrid împotriva rezilienţei societăţilor noastre”, a atenţionat acesta, subliniind importanţa menţinerii integrităţii spaţiului informaţional, motiv pentru care, în România, autorităţile publice cooperează cu principalele platforme de comunicare socială, pentru a raporta, a conserva şi a elimina conţinutul care incită la violenţă sau la dezinformare.
„Nu trebuie să uităm niciodată că informaţia este, în primul rând, un bun public”, a punctat oficialul român în încheierea intervenţiei.
|