|
primit de la domnul deputat Nicolae-Miroslav Petreţchi (Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale)
Preşedintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petreţchi, a participat la cea de-a III-a ediţie a Summitului internaţional al oraşelor şi regiunilor, organizat la Kiev, Ucraina, în perioada 5 - 6 iunie. Evenimentul, desfăşurat sub egida „Uniţi pentru Pace şi Securitate”, a reunit personalităţi de rang înalt din peste 20 de state şi reprezentanţi a 22 de ambasade.
Potrivit preşedintelui UUR, cu această ocazie, numeroşi parteneri ucraineni şi-au exprimat disponibilitatea de a crea relaţii de colaborare şi parteneriat solide, sustenabile şi pe termen lung, cu parteneri locali din România, fie prin semnarea unor acorduri-cadru de colaborare şi parteneriat, fie prin semnarea unor acorduri de colaborare sectorială.
Nicolae-Miroslav Petreţchi a menţionat, de asemenea, interesul crescând al autorităţilor ucrainene centrale şi locale de a crea platforme de dialog şi colaborare la nivel regional, cu parteneri din state europene, în special din ţări europene vecine.
În opinia preşedintelui Uniunii Ucrainenilor din România, există un uriaş potenţial de colaborare şi parteneriat între autorităţile publice locale din judeţele României şi regiunile ucrainene. Nicolae-Miroslav Petreţchi consideră că oportunităţile de colaborare se pot dezvolta exponenţial, mai ales din perspectiva convenirii asupra marilor programe de participare la reconstrucţia post-conflict a Ucrainei, dar atrage atenţia că fereastra de oportunitate pentru participarea administraţiilor locale din România la aceste programe se poate închide curând.
Totodată, preşedintele UUR a evidenţiat necesitatea formării şi exprimării unei mentalităţi instituţionale, la nivelul administraţiilor publice locale din România, precum şi importanţa identificării şi exploatării oportunităţilor de colaborare transfrontalieră sau internaţională, pentru a evita ratarea unor posibile beneficii directe pentru populaţie şi economie, la nivel local, şi pentru a putea atrage fonduri internaţionale, care să susţină proiecte locale de interes major. În opinia sa, nici o soluţie de ieşire a României din actuala situaţie financiar-economică critică nu va fi sustenabilă fără reforme orizontale privind creşterea indicilor de performanţă administrativă la nivel local, fără îmbunătăţirea substanţială a capacităţii administraţiilor noastre locale de a-şi reliefa adecvat profilul în plan extern.
“Relaţiile cu parteneri instituţionali din Ucraina pot aduce beneficii considerabile în planul finanţării unor proiecte locale de interes, dacă se va crea o cultură continuă a parteneriatelor performante, în relaţiile dintre administraţiile locale din România şi Ucraina”, a subliniat Nicolae-Miroslav Petreţchi, potrivit căruia realizarea planurilor ambiţioase ale României, de a se conecta la proiectele de reconstrucţie post-conflict ale Ucrainei, poate fi facilitată printr-o participare constructivă, responsabilă şi creativă a administraţiilor publice locale din România.
|