Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la domnul deputat Ștefan Bouda (Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale)

Am avut o întâlnire oficială la Senat cu domnul Pavel Fisher, preşedintele Comisiei de politică externă, apărare şi securitate naţională din Senatul de la Praga, însoţit de colegii săi senatori şi ambasadorul Republicii Cehe la Bucureşti.

Am fost prezent la această întâlnire alături de membrii Comisiei de la Senat de politică externă, condusă de domnul preşedinte Titus Corlăţean, împreună cu colegii dânsului atât din arcul guvernamental, cât şi din opoziţie.
Au fost şi invitaţi mai "speciali" la această reuniune, respectiv studenţii de la mai multe universităţi din Bucureşti, şi de la Universitatea din Liège/ Belgia, care efectuează "internship" sau stagii de practică la Comisia de politică externă a Senatului României.
O întâlnire reuşită, cu concluziile şi linii de acţiune viitoare clar stabilite, care reflectă o relaţie de parteneriat solidă între ţările noastre. Și o istorie comună importantă, care marchează în 2025, 80 de ani de la eliberarea Cehoslovaciei prin eroismul şi sacrificiul a zeci de mii de soldaţi români în cel de-al Doilea Război Mondial, lucru onorat de autorităţile cehe, inclusiv prin participarea în luna mai anul acesta a dl. Pavel Fisher, la ceremoniile oficiale cu caracter militar desfăşurate în Cehia la monumentele şi mormintele soldaţilor români căzuţi pentru eliberarea Cehiei (şi Slovaciei) şi înfrângerea nazismului.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 10:12