|
primit de la preşedintele Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO, doamna deputat Dumitriţa Gliga (Grupul parlamentar al PSD)
Expoziţia „Cămaşa Românească – Patrimoniu şi Identitate”
Cu ocazia Zilei Naţionale a Iei, Comisia permanentă pentru relaţia cu UNESCO a organizat marţi, 24 iunie a.c., expoziţia „Cămaşa Românească – Patrimoniu şi Identitate”, în parteneriat cu Institutul Naţional al Patrimoniului, Romfilatelia şi doamna Iulia Gorneanu – curator şi colecţionar.
Evenimentul a celebrat importanţa culturală şi istorică a cămăşii cu altiţă, element esenţial al identităţii noastre naţionale şi parte a patrimoniului imaterial al umanităţii, recunoscut de UNESCO la 1 decembrie 2022 – o zi cu profundă semnificaţie pentru români.
În cadrul expoziţiei, găzduită în foaierul plenului Camerei Deputaţilor, a fost prezentată o selecţie impresionantă de cămăşi tradiţionale româneşti vechi, provenind din diverse zone etnografice ale ţării. Fiecare piesă este o mărturie vie a bogăţiei şi diversităţii culturale a poporului român – de la motivele geometrice stilizate la cele florale, fiecare cusătură spune o poveste despre istorie, credinţe şi ingeniozitatea femeilor din spaţiul românesc.
„Împreună dorim să arătăm lumii că arta cămăşii cu altiţă – acest element de patrimoniu viu – a străbătut vremurile cu demnitate şi graţie. Cusută cu migală, purtată cu mândrie şi transmisă cu grijă, ea rămâne autentică, în ciuda tuturor transformărilor. Includerea cămăşii cu altiţă în Patrimoniul Cultural Imaterial al Umanităţii este, poate, una dintre cele mai profunde şi delicate victorii culturale ale României. O victorie plină de semnificaţie – ţesută în tăcere de mâinile femeilor, de glasurile comunităţilor, de cercetători şi de toţi cei care ştiu că identitatea nu se strigă: se coase, se poartă, se trăieşte. UNESCO a recunoscut «Arta cămăşii cu altiţă din România şi Republica Moldova» chiar de Ziua Naţională a României, pe 1 Decembrie 2022. Nu am dus acolo doar o cămaşă. Am dus o lume întreagă: poveşti, suflet, tradiţie, rădăcini. Această recunoaştere nu este un final, ci începutul unui nou drum. Un drum al responsabilităţii – de a păstra, de a susţine şi de a duce mai departe această moştenire vie”, a declarat doamna deputat Dumitriţa Gliga, preşedinte al Comisiei parlamentare pentru relaţia cu UNESCO.
„Este cea mai importantă piesă a portului popular românesc şi o vedem pretutindeni în lume. Ia nu este doar o bluză cusută manual. Este o poveste scrisă în simboluri, un legământ între generaţii, o artă care trăieşte în sufletul românilor de pretutindeni”, a subliniat doamna deputat Natalia Intotero, fost ministru al culturii.
„Prin emisiunile filatelice dedicate iei româneşti, Romfilatelia sprijină păstrarea şi promovarea acestui simbol naţional”, a precizat doamna Cristina Popescu, director general Romfilatelia.
Curatorul şi colecţionarul Iulia Gorneanu a menţionat că deţine o colecţie de câteva sute de piese, majoritatea de patrimoniu, subliniind rolul esenţial al cămăşii tradiţionale şi valoarea inestimabilă a simbolurilor cusute pe iile româneşti.
„Cămaşa tradiţională românească este o construcţie culturală a identităţii, manifestată pe corp, care funcţionează – chiar şi dincolo de graniţe – ca un semn al locului din care vine purtătorul. Standardizarea acesteia sau dispariţia meşteşugului ar duce inevitabil la o identitate generică, cu o capacitate de comunicare redusă. De aceea, protejarea meşteşugului este esenţială, iar includerea sa pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Imaterial UNESCO este o recunoaştere a acestei necesităţi”, a declarat doamna Iulia Gorneanu.
La eveniment au participat parlamentari, reprezentanţi ai instituţiilor publice, ai muzeelor, precum şi membri ai misiunilor diplomatice acreditate la Bucureşti.
|