|
primit de la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi
Consultare parlamentară pentru combaterea violenţei împotriva femeilor, organizată de Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor
Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor a organizat astăzi, la iniţiativa femeilor parlamentar ale Partidului Social Democrat şi cu participarea reprezentanţilor formaţiunilor politice parlamentare, o amplă consultare publică privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor.
La dezbatere au participat reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale active în domeniul apărării drepturilor femeilor, precum şi instituţii publice cu responsabilităţi directe în prevenirea şi sancţionarea violenţei de gen. Dialogul a urmărit îmbunătăţirea cadrului legislativ naţional pentru a răspunde mai eficient acestor forme grave de violare a drepturilor omului.
Printre temele majore abordate s-au numărat:
posibilitatea introducerii infracţiunii de femicid în Codul Penal, ca răspuns la nevoia de recunoaştere juridică a celei mai extreme forme de violenţă de gen;
modificarea legislaţiei privind ordinul de protecţie, pentru a facilita accesul rapid şi sigur al victimelor la măsuri de protecţie;
revizuirea procedurilor de declanşare a urmăririi penale în cazurile de violenţă domestică, pentru a reduce barierele care împiedică sancţionarea promptă a agresorilor.
Această consultare reprezintă un pas important în direcţia unei reacţii legislative şi instituţionale mai ferme împotriva fenomenului îngrijorător al violenţei asupra femeilor din România.
Comisia juridică va continua dialogul cu societatea civilă şi instituţiile responsabile, pentru ca propunerile discutate să se concretizeze într-un pachet legislativ coerent şi eficient, în sprijinul victimelor şi al unei societăţi mai echitabile.
|